Zi decisivă pentru Vlad Voiculescu. Se votează moțiunea simplă împotriva sa
Este zi decisivă pentru ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Miercuri se votează moțiunea de cenzură simplă depusă de social democrați, împotriva sa. Votul se va da în Camera Deputaților.
Vlad Voiculescu va trece miercuri prin momente tensionate. Votul final pe moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, va fi exprimat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor. De menționat este faptul că, aceasta este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură.
Totodată, potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
În același timp, procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.
Moţiunea simplă este intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, și a fost semnată de 109 social-democraţi.
Totodată, aceasta a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni, iar cu acest prilej, reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.
Cine îl vrea afară pe Vlad Voiculescu
De menționat este faptul că, în favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.
În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut „atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.
De cealaltă parte, în timpul dezbaterilor de luni, ministrul Vlad Voiculescu a declarat că autorul „direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD, care și-a bătut joc aproape de tot.
„Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a afirmat ministrul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





