Zentiva a investit 25 milioane lei în modernizarea capacităților sale de producție
Zentiva România, cel mai mare producător local de medicamente generice cu prescripție în unități vândute a investit în anul 2019, 25 milioane lei în modernizarea capacităților sale de producție.
Totodată, producătorul a raportat o cifră de afaceri în creștere cu 16% în 2019 față de anul precedent până la o valoare de 535,4 milioane lei, și un profit de 46,34 milioane lei.
Astfel, în anul 2019, producția a înregistrat un nou record, ajungând la 105 milioane de unități comerciale (reprezentând peste 3 miliarde de unități galenice), cu 4 milioane de cutii mai mult decât în 2018. În 2020 compania continuă politica de dezvoltare pentru a își îndeplini misiunea de a oferi unui număr cât mai mare de pacienți medicamente eficiente și accesibile.
În 2019, Zentiva a alocat aproximativ 25 milioane lei pentru investiții în echipamente noi și în modernizarea capacităților existente, în special pentru zonele de fabricație Peleți și Soluții Injectabile. De asemenea s-a investit și în echipamente de laborator și în alte zone de fabricație, pentru a acomoda noi produse în fabrica noastră. Peste 50% din producție este realizată pentru export, în țări precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția, Cehia și altele.
“Zentiva a continuat să evolueze în 2019 în ciuda unui climat neprietenos pentru producătorii locali de medicamente generice. Contextul actual dezvăluie încă o dată necesitatea de a considera producția de medicamente drept un domeniu de importanță strategică și de siguranță națională. Reamintim faptul că genericele sunt medicamente accesibile, folosite la scară foarte largă, de care depind milioane de pacienți și care ajută la eficientizarea costurilor din sistemul de sănătate. Ne manifestăm speranța că deciziile politice vor ține cont de aceste aspecte și vor lua în considerare declararea industriei locale de medicamente ca industrie strategică”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Moldova.
Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București și la Praga. Fabrica Zentiva din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripție de pe plan local, în volume vândute.
Alături de echipa grupului Zentiva de peste 3000 de persoane și rețeaua noastră de fabrici – inclusiv fabricile emblematice din Praga și București – ne străduim să fim campionii medicamentelor generice din Europa, pentru a sprijini mai bine nevoile zilnice de asistență medicală ale oamenilor.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





