YouTube poate înlătura conţinut de pe platforma sa fără a încălca Constituţia. Decizie de răsunet a justiţiei din SUA
Justiţia din Statele Unite a luat o decizie extrem de importantă cu privire la conţinutul de pe platformele online şi la modul în care acesta poate fi restricţionat sau înlăturat.
Un tribunal din California a decis, miercuri, că marile companii IT, precum Google, pot înlătura conţinut de pe platformele lor online fără a încălca prevederile Constituţiei SUA.
Decizia luată de Curtea de Apel din San Francisco vine în urma plângerii făcute de PragerU, un canal media conservator de pe YouTube, care a acuzat compania de violarea Primului Amendament din Constituţie, care garantează libertatea de expresie și cea a presei.
Nu vom fi descurajaţi de acest verdict
Cei de la PragerU s-au plâns că Google, compania-mamă a YouTube, a încălcat legea prin limitarea “arbitrară” a accesului la unele din materialele sale urcate pe această reţea, arătând totodată că materiale similare postate pe canale “liberale” nu au fost supuse unui astfel de tratament, scrie hotnews.ro.
După ce Curtea de Apel a respins plângerea canalului media PragerU, aceştia din urmă au declarat că nu vor fi descurajaţi de acest verdict şi că “nu ne vom opri aici”.
“Nu ne vom da bătuți, vom continua lupta și vom continua să avertizăm publicul cu privire la cenzura ideilor conservatoare de către giganții tech”, a precizat un reprezentant PragerU.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




