Perspectivele privind economia globală s-au îmbunătățit în cursul anului 2010, iar revirimentul începe să se simtă în întreaga Europă. Țările din Europa Centrală și de Sud-Est beneficiază și ele de pe urma acestor semne ale revirimentului, majoritatea raportând deja creșteri ale PIB. Exporturile au marcat progrese chiar mai puternice decât cele consemnate înainte de criză, în vreme ce producția industrială s-a menținut la niveluri mai mult sau mai puțin constante.
 
Aportul cererii externe va scădea gradual, în vreme ce atât consumul gospodăriilor cât și investițiile din economie vor începe să aibă un rol tot mai pozitiv la creșterea PIB. Inflația nu va reprezenta un pericol imediat în calea redresării. Procesul de reducere a decalajelor față de țările din Vest va continua, după ce au fost pierduți între cinci și șapte ani în ce privește convergența veniturilor.
 
Previziunile de ansamblu ale WIIE converg înspre o revenire a PIB în regiune în perioada 2011-2013, dar în prea puține cazuri avansul economiei va depăși 4% pe an. Creșterea post-criză va fi una înceată. Asta va însemna, printre altele, că piața muncii va fi încă departe de una normală. Șomajul se va menține la cote relativ ridicate, fiind afectați în principal tinerii și muncitorii mai puțin specializați, iar orice îmbunătățire în această zonă se va produce gradual și cu oarecare întârziere.
 
Continuarea declinului sectorului construcțiilor și a investițiilor publice – ambele cândva motoare ale economiei, dar în prezent încă în suferință inclusiv din cauza menținerii creditării într-o stare mai mult decât ezitantă – reprezintă unul dintre riscurile majore care au determinat analiștii WIIE să-și mențină la un palier moderat optimismul legat de revirimentul regiunii.

Te-ar putea interesa și: