Directorul WhatsApp a declarat că se simte mândru să facă acest anunţ, pe durata intervenţiei sale la una dintre dezbaterile de la congresul menţionat, semnalează agenţiile spaniole de presă.

"O să introducem apelurile de voce în WhatsApp în al doilea trimestru", a anunţat Jan Koum, citat de France Presse. 'În urmă cu cinci ani nu aveam niciun client', a amintit el. Koum a apreciat totodată că acum, cu 465 de milioane de utilizatori în toată lumea, compania se bucură de o adevărată performanţă, cu atât mai mult cu cât niciodată nu a dispus de campanii de marketing şi s-a făcut cunoscută doar din vorbă în vorbă.

Koum a explicat faptul că WhatsApp vrea să se menţină sub forma unei echipe nu foarte mari, şi nu să se transforme într-o companie cu sute de angajaţi. El a explicat că, după achiziţia de către Facebook, pentru aproximativ 13 miliarde de euro, compania WhatsApp va funcţiona la fel, fără schimbări sau publicitate pentru utilizatori, iar angajaţii vor continua să întărească siguranţa conversaţiilor.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: