Vor crește vârsta de pensionare la 70 ani. Milioane de angajați n-au de ales: Vor fi obligați să muncească mai mult
SURSA FOTO: Dreamstime - pensii, pensie, pensia, pensionar
Germania se confruntă cu una dintre cele mai aprinse discuții politice din ultimele decenii: propunerea de a crește vârsta de pensionare la 70 de ani. Măsura, dacă va fi adoptată, ar obliga milioane de angajați să rămână în câmpul muncii cu până la trei ani mai mult decât planificaseră, afectându-le nu doar planurile financiare, ci și sănătatea fizică.
În Bundestag, atmosfera este tensionată. Cei care așteaptă cu nerăbdare să se retragă în următorii ani se tem că planurile le vor fi date peste cap. Ministrul Economiei din partea CDU, Katharina Reiche, susține creșterea vârstei de pensionare, invocând necesitatea acoperirii decalajelor tot mai mari din bugetul federal.
În schimb, CSU pledează pentru mai multă flexibilitate în aplicarea unei astfel de măsuri.
Germania ar putea crește vârsta de pensionare la 70 de ani
Și în rândul partidelor de stânga opiniile sunt împărțite. Copreședintele Partidului de Stânga, Ines Schwerdtne, este deschisă discuțiilor, în timp ce ministrul SPD, Bärbel Bas, s-a opus inițial ferm ideii.
Ulterior, Bas și-a nuanțat poziția, recunoscând că propunerea se află deja pe masa comisiei pentru pensii. Totuși, ea a subliniat că o eventuală creștere a vârstei de pensionare nu va fi implementată în actuala perioadă legislativă, oferind astfel timp celor care ar putea fi afectați.
Speranța de viață este mult mai ridicată în momentul de față
Puțini își amintesc că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub conducerea lui Otto von Bismarck, Germania avea deja vârsta de pensionare stabilită la 70 de ani.
Diferența majoră este că astăzi speranța de viață este mult mai ridicată, iar structura pieței muncii s-a schimbat radical, scrie ziarulromanesc.de.

Munca fizică intensă și stresul continuu fac dificilă menținerea activității profesionale până la această vârstă
Totuși, munca fizică intensă și stresul continuu fac dificilă menținerea activității profesionale până la această vârstă pentru o parte semnificativă a populației.
Katharina Reiche consideră că prelungirea vieții active este esențială pentru a evita colapsul sistemului de pensii din Germania, confruntat cu presiuni financiare majore din cauza îmbătrânirii populației.
Mai mulți experți cer adaptarea reformei la realitățile sociale
Anumiți specialiști recunosc că reforma este, în mare măsură, inevitabilă. Totuși, aceștia avertizează că trebuie evitate soluțiile uniforme. Propunerea lor este ca vârsta de pensionare să fie corelată cu speranța de viață a fiecărui individ, astfel încât persoanele cu profesii solicitante din punct de vedere fizic să nu fie dezavantajate.
În plus, specialiști consideră că povara financiară nu ar trebui plasată exclusiv pe umerii generațiilor tinere, ci distribuită echitabil între toate categoriile sociale.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





