Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3%, până la 89,276 miliarde lei, iar faţă de noiembrie 2014 creşterea este de 7,4% (8,7% în termeni reali).

În ceea ce priveşte depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), acestea s-au majorat cu 3,6%, până la 67,509 miliarde lei. La 30 noiembrie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 8,4% (9,6% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2014.

'Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 0,2%, până la nivelul de 80.566,9 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au diminuat cu 0,1%, până la 18.121,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5,7%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 7,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 7,3%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 2,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 2,4%)', informează BNR.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna noiembrie 2015 cu 1,6% faţă de luna octombrie 2015, la peste 237,35 miliarde lei. AGERPRES