Volkswagen a prezentat liniile stilistice ale viitoarei game de SUV-uri I FOTO

Volkswagen a prezentat liniile stilistice ale viitoarei game de SUV-uri I FOTO
Publicat de CAPITAL la 2 decembrie 2011, 10:12

Oficialii celui mai puternic grup auto german au prezentat, la expoziția auto de la Tokio, un concept denumit Cross Coupe care „transmite un mesaj despre viitorul design al SUV-urilor Volkswagen”.

Cross Coupe este primul vehicul care urmează să fie asamblat pornind de la versatila nouă platformă MQB, iar reprezentanții Volkswagen îl prezintă drept o încrucișare dintre un coupe cu patru uși și un SUV compact. Deși majoritatea analiștilor auto consideră că noul concept este premergătorul viitoarei generații Tiguan, există voci care susțin că nemții au în plan lansarea unei game de SUV-uri complementare celei actuale, vehicule derivate cu un design mai sportiv.
„Nu ecludem posibilitatea de a adăuga un SUV sportiv la actuala gamă Volkswagen. Principalul mesaj transmis de Cross Coupe este legat de viitorul design al SUV-urilor boastre”, a declarat pentru Autoweek un apropiat al designerului-șef Walter daSilva.

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.