Vodafone simplifică întreg portofoliul de abonamente şi reduce numărul pachetelor disponibile de la 10 la 8, cu preţuri incepand de la 7 euro (Easy 7).
 
Clienţii pot beneficia de convorbiri şi mesaje text nelimitate în orice reţea, începand acum de la 19 euro (TVA inclus), cu noul pachet RED 19. Toate pachetele RED – RED 19, RED 25, RED 39 si RED 59 – au acum servicii 4G incluse în abonament.  În plus, începând cu RED 25, clienţii dispun de minute şi trafic de date disponibile şi în roaming şi de aplicatii mobile gratuite pe toată durata contractuală.

Pachetele RED 25, RED 39 şi RED 59 include acces şi trafic gratuit în aplicaţiile Zonga şi Seenow, ce oferă muzică (Zonga) şi peste 60 de canale TV, emisiuni de lifestyle şi documentare (Seenow).

Abonaţii RED pot opta şi pentru telefoane la preţuri avantajoase. Astfel, clienţii pachetelor RED 19 pot alege noul Vodafone Smart 4 Turbo, la pretul de 1 euro (TVA inclus) sau Samsung GALAXY Express 2 la preţul de 49 euro (TVA inclus). Promoţional, împreună cu pachetul RED 39, clienţii pot achiziţiona 2 noi smartphone-uri intrate în portofoliul Vodafone: HTC ONE Mini 2 la preţul de 29 Euro (TVA inclus) sau Huawei Ascend P7 la pretul de 1 euro (TVA inclus).

Vodafone continuă să ofere clientilor săi posibilitatea de a testa internetul nelimitat pentru o perioadă de 3 luni (pentru clienţii RED), respectiv 1 lună (pentru clientii Smart).