Vladimir Putin dorește accelerarea dezvoltării inteligenței artificiale în Rusia

Vladimir Putin a cerut guvernului de la Kremlin să accelereze procesele de dezvoltare a inteligenţei artificiale (AI). El a argumentat cererea prin nevoia ca Rusia să facă față concurenței occidentului pe această zonă.

Un document oficial publicat de Kremlin arată că președintele rus a oferit ca termen anul 2030.

„Să se asigure până în 2030 implementarea de măsuri pentru susţinerea activităţilor centrelor de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale”, arată documentul.

Astfel, Putin vrea să se implice într-un domeniu important care este dominat de cele mai mari grupuri tehnologice din lume. Printre ele se numără Google şi Microsoft din SUA și Baidu din China. În plus, anunțul vine în urma unor legi care au avut ca efect un control mai mare al statului asupra domeniului digital.

Putin alocă noi fonduri pentru cercetare pentru domeniul AI

Președintele rus dorește ca aceste fonduri să fie alocate pentru cercetarea în anumite ramuri ale AI. Printre acestea sunt amintiți: algoritmii de învăţare automată, marile modele de limbaj, chatbots și supercomputerele.

Putin dorește totodată și ca tehnologia AI să fie folosită mai mult în companiile de stat.În acest scop, statul este pregătit să ofere subvenții. Rusia plănuiește să introducă și în sistemul de învățământ aceste tehnologii. Din 2024 va deveni obligatoriu un modul de învățare numit „Sisteme de AI”.

În ultimele luni o temă recurentă în discursul președintelui a fost obținerea „suveranității tehnologice” a Rusiei. Aceasta este cu atât mai necesară cu cât din cauza sancțiunilor internaționale, Rusiei îi este refuzat accesul la software din străinătate. Aceeași este situația și în privința componentelor de tipul semiconductorilor.

În luna aprilie, grupul Sber, una dintre companiile de top din domeniul noilor tehnologii din Rusia, a introdus pe piață un chatbot. Astfel statul rus a intrat în competiția globală din domeniul inteligenței artificiale. Chatbotul rus este similar celui americane, ChatGPT, menționează AFP.

Un aspect puțin cunoscut este acela că Rusia are instituții academice de renume și centre de cercetare specializate în inteligența artificială. Universități precum Universitatea Tehnică de Stat din Moscova și Universitatea de Stat din Sankt Petersburg au departamente și laboratoare de cercetare dedicate AI.

Inteligența artificială are potențialul de a revoluționa o varietate de profesii. Însă ea a generat și preocupări semnificative legate de posibilitatea utilizării sale în scopuri nefaste. Mai multe state au anunțat deja intenția de a reglementa aceste tipuri de instrumente.