Vladimir Putin a dat ordinul! Se întâmplă până de Anul Nou. Veste uriașă de la Moscova
Sursa: Dreamstime
Vladimir Putin are planuri mari în ceea ce privește teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina. Liderul de la Kremlin a dat un ordin categoric și Moscova trebuie să facă astfel încât strategia gândită de președintele Rusiei să fie pus în aplicare până de Anul Nou.
Vladmir Putin a dat ordinul ca până cel târziu de Anul Nou să se refacă toate drumurile și locuințele distruse din teritoriile ocupate de armata rusă. O declarație explicită în acest sens a venit din partea vicepremierului Federației Ruse, Marat Hușnullin.
El a susținut că lucrările de restaurare a teritoriilor „eliberate” din Ucraina și Donbas, a căror infrastructură a fost afectată în timpul ostilităților, vor fi efectuate de un departament special rus.
Marat Hușnullin a precizat, în fața jurnaliștilor, că strategia este într-o fază destul de avansată.
„Am creat un departament special, care include toate organismele interesate”, a spus el, citat de TASS.
Planul Moscovei până de Anul Nou
Potrivit lui Husnullin, programul este gândit pe mai multe zile.
„Avem sarcini pentru o zi, o săptămână, o lună, până la Anul Nou. Punem astfel de lucrări”, a adăugat el.
Vicepremierul rus a explicat că departamentul special are în vedere refacerea tuturor drumurilor și a locuințelor distruse. Al doilea set de măsuri, la care se lucrează, de asemenea, este refacerea economiei teritoriilor afectate.
Marat Hușnullin a precizat că au fost pregătite o serie de măsuri pentru lansarea rapidă a sistemului financiar.
„De asemenea, multe aspecte trebuie abordate în domeniul sprijinului agricol”, a punctat acesta.
Ce regiuni din Ucraina se află sub controlul lui Vladimir Putin?
În context, trebuie spus că pe 8 mai, Husnullin a vizitat Mariupol, Volnovakha, Lugansk și alte orașe din Donețk și Lugansk, unde a vorbit și cu localnicii. El a subliniat că este necesar să se desfășoare activități la scară largă în ceea ce privește acordarea de asistență umanitară și a adăugat că este mult de lucru.
Pe 17 și 18 mai, vicepremierul a efectuat o călătorie pe teritoriul regiunilor Herson și Zaporijjea, inspectând orașele Herson și Melitopol. El a precizat că Rusia va fi implicată în restaurarea infrastructurii regiunilor.
Trebuie spus că ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat recent că forțele ruse își extind controlul asupra Donbasului, iar teritoriul Republicii Populare Lugansk se va afla fi în curând sub controlul lor.
Mai precis, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a spus că regiunea Lugansk este aproape cucerită, iar un total de 1.908 militari ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol s-au predat.
Amintim că Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din care o parte este controlată din 2014 de forţele proruse, chiar înainte de începerea războiului din Ucraina. În regiunea Lugansk, ruşii încercuiesc Severodoneţk şi Lissiciansk, două localităţi separate de un râu şi care constituie ultima poziţie de rezistenţă ucraineană.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





