Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, joi, că nu există discuţii pentru introducerea de noi impozite în agricultură, însă este necesară taxarea exploataţiilor agricole neînregistrate pentru creşterea colectării la buget.

„Nu am discutat despre niciun impozit. Impozitul în agricultură există, exista TVA-ul. Nu intenţionez să întroduc niciun impozit nou. Terenurile agricole trebuie să fie însă impozitate la valoarea lor. Avem foarte multe exploataţii agricole care nu sunt înregistrate, dar şi muncitori care nu sunt înregistraţi”, a precizat Vlădescu, la dezbaterile privind bugetul pentru 2010 din comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

1,5 milioane de persoane nu plătesc taxe

El a arătat că problema în agricultură nu constă în nivelul impozitelor aplicate, ci în gradul de colectare a acestora la bugetul de stat.

„Vreau să taxez producţia agricolă şi vreau să taxez munca în agricultură, astfel încât 1,5 milioane de beneficiari acre lucrează în agricultură să fie şi contributori”, a continuat ministrul Finanţelor.

„Ţăranii să-şi scoată straiele populare doar de Sărbători”

El a punctat că agricultura rămâne un domeniu prioritar în România, însă pentru creşterea veniturilor la buget din acest domeniu este nevoie de o mai mare eficienţă.

„Vreau o economie modernă, un sat românesc în care ţăranul român să dispară din forma lui actuală. Vreau ca ţăranul român să fie în blugi, iar straiele populare să le scoată de sărbători”, a afirmat Vlădescu.

Ministrul Finanţelor a mai spus că există mai multe scheme de ajutor prin care România poate atrage fonduri de la Uniunea Europeană pentru susţineriii agriculturii.

SURSA:Mediafax