Sectorul bancar are o lichiditate ridicată şi băncile trebuie să se orienteze către acordarea de finanţări pentru atragerea de fonduri UE, în condiţiile în care MFP nu va mai fi la fel de activ pe piaţa internă a titlurilor de stat ca în 2009, susţine ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

“Sectorul bancar îşi face treaba, încearcă să finanţeze, iar astăzi este obligat să finanţeze pentru că nivelul de lichiditate este foarte mare (…) Astăzi sectorul bancar are mai multă lichiditate decât îi trebuie”, a declarat Vlădescu, vineri, la un seminar organizat de Ziarul Financiar.

Ministrul a explicat că băncile vor trebui să îşi orienteze lichidităţile către finanţări pentru atragerea fondurilor europene, mai ales că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va ieşi mai mult pe pieţele internaţionale în acest an şi se va împrumuta mai puţin de pe piaţa internă.

El a atras, însă, atenţia că băncile caută clienţi pentru acordare de cofinanţări şi prefinanţări pentru atragerea de fonduri europene, însă nu pot să acorde tuturor clienţilor, aceştia trebuind să demonstreze că sunt eligibili.

“Suntem într-o discordanţă între nevoia de a finanţa şi neputinţa de a finanţa, pentru că proiectul este nefinanţabil”, a mai spus Vlădescu.

Valoarea titlurilor de stat în lei vândute de către Finanţe în 2009 a fost de 64,7 miliarde lei, suma împrumutată fiind de peste cinci ori mai mare faţă de valoarea de anul precedent, de 12,5 miliarde lei.

De la începutul anului, suma atrasă se ridică la aproximativ 8,97 miliarde de lei. Potrivit programului de emisiune pe luna martie, Finanţele ar putea atrage în primul trimestru al anului 12,4 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va începe luni, 8 martie, roadshow-ul (tur de prezentare – n.r.) pentru emisiunea de eurobonduri.

Vlădescu a declarat în 12 ianuarie că România intenţionează să emită eurobonduri în valoare de 1 miliard de euro, iar termenul avut în vedere este primul trimestru.

La începutul lunii septembrie 2009, Ministerul Finanţelor estima că va lansa în perioada 1 octombrie – 15 octombrie anul trecut o emisiune de eurobonduri, cu o valoare cuprinsă între 500 de milioane euro şi 1,5 miliarde euro, cu o maturitate între 5 şi 10 ani.

Instituţia a selectat Deutsche Bank, EFG Eurobank şi HSBC Bank pentru intermedierea vânzării de euroobligaţiuni, dar căderea Guvernului Boc a obligat Finanţele să amâne împrumutul extern.

SURSA: Mediafax