Autoritățile chineze au anunțat că un al doilea oraș a fost închis, din cauza noului virus din familia SARS. Este vorba despre Huanggang – o localitate vecină cu Wuhan, cu aproape 7 milioane de locuitori.

În ultimele 24 de ore, numărul persoanelor care au murit a crescut la 25 în China, iar cel al îmbolnăvirilor a trecut de 600.

Oamenii se simt ca la ”sfârșitul lumii”

Primul oraș băgat în carantină a fost Wuhan, unde de altfel a și apărut virusul. Începând de miercuri seară nimeni nu mai intră și nu mai iese din metropola cu 11 milioane de locuitori.

În localitatea vecină trăiesc 7 milioane de locuitori. Autoritățile din Huanggang au anunțat că și ele vor închide transportul public, în încercarea de a opri răspândirea virusului care se transmite de la om la om, anunță digi24.ro, citând presa internațională.

Potrivit noilor informații apărute în legătură cu acest caz, sursa noului coronavirus ar fi carnea de şarpe vândută fără respectarea normelor de igienă, într-o piață de Wuhan. Între timp, locuitorii din acest oraș spun că se simt ”de parcă ar fi sfârșitul lumii” și se tem că vor rămâne fără provizii de hrană.

Riscul este foarte mare

Și în afara Chinei sunt raportate noi îmbolnăviri. În Hong Kong a fost raportat un al doilea caz, iar în Statele Unite 16 oameni sunt monitorizați după ce au intrat în contact cu un bărbat de 30 de ani, primul caz de îmbolnăvire confirmat din SUA.

Orașul Wuhan din centrul țării, unde a apărut virusul, a fost închis. Cei peste peste 11 milioane de locuitori nu mai au voie să iasă, iar nimeni din exterior nu intră. Transportul public de călători a fost complet oprit.

Riscul era foarte mare, deoarece este perioada când sute de milioane de chinezi călătoresc către orașele sau satele natale ca să celebreze Anul Nou Lunar cu rudele, așa cum cere tradiția.

Trenurile, avioanele, autobuzele și alte mijloace de transport sunt foarte aglomerate iar un singur strănut ar fi putut contamina sute de oameni.

Rafturi goale în magazine

Un locuitor din Wuhan a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu rafturile goale ale unui supermarket. El a mai spus că aproape toate alimentele au fost vândute.

Oficialii de la Beijing încearcă să blocheze virusul să se răspândească și mai mult, după ce ieri a ajuns în Hong Kong, la aproape 1.000 de kilometri depărtare.

Organizația Mondială a Sănătății a apreciat măsurile luate de China pentru a preveni răspândirea bolii.

Tedros Ghebreysus, șeful OMS: „Suntem în legătură cu autoritățile chineze 24/7 și avem contact direct chiar cu ministrul.

Boala se răspândește

Le-am spus că dacă iau măsuri ferme, nu numai că vor controla răspândirea bolii în țara lor, dar vor minimiza șansele ca boala să se răspândească internațional.”

În Statele Unite, singura țară din afara Asiei unde a fost confirmat un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus, autoritățile au descoperit că bărbatul infectat a intrat în contact cu mai mulți oameni înainte să ajungă la doctor.

Acest nou coronavirus a fost identificat în China la finalul anului 2019. Răspândirea a început dintr-o piață de pește din orașul Wuhan.