Violeta Alexandru face lumină! De ce nu dorește sistemul public criterii de eficienţă

Violeta Alexandru face lumină! De ce nu dorește sistemul public criterii de eficienţă
Publicat de Valentina Drăgoi la 21 februarie 2020, 15:10

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a vorbit deschis despre sistemul public și motivele pentru care acesta nu doreşte criterii de eficienţă. Potrivit ministrului, prin aceste criterii, minusurile din sistem vor fi mult mai vizibile.

„Sistemul public nu doreşte eficienţă pentru că în momentul în care ai criterii de eficienţă se văd minusuri în sistem şi se vede faptul că sunt persoane care ocupă o poziţie publică fără să aducă o contribuţie reală în activitatea instituţiei respective. Această ‘Vale a Plângerii’ e o continuă plângere: e greu, e greu. Tuturor ne e greu, şi omului din privat îi e greu. Orice propunere, orice critică pe care o faci în administraţie are deja declanşarea unui război. Avem o problemă să ne înţelegem minusurile, să le acceptăm şi să lucrăm pe ele”, a spus ministrul, la Gândul Live.

De asemenea, Violeta Alexandru susține că „a deranjat” foarte mult în momentul în care a început să facă schimbări în ministerul pe care îl conduce.

„Am deranjat, simt acest lucru. Este un minister în care s-a lucrat într-un anumit ritm şi eu vreau alt ritm. Suntem în 2020, nu mai avem timp să ne lamentăm şi să ne plângem. Cine ţine pasul cu acest ritm se vede, cine nu ţine pasul se ocupă cu altceva, inclusiv de a lua frânturi de informaţii din minister şi a le trimite către cealaltă parte a spectrului politic, cu scopul de a face rău. Deja am făcut schimbări, dar nu voi fi omul care să spună ‘Am făcut ce am putut’. Poate nu voi reuşi să fac tot, dar nu voi fi omul care va spune: ‘Am făcut ce am putut’ sau ‘N-am putut să fac pentru că m-a învins sistemul’. Voi lupta până în ultimul moment pentru a genera schimbări”, a susţinut ministrul.

Formularul A1, exemplul unei administrații cu probleme

Ministrul a vorbit despre formularul A1, de care un român care merge să lucreze într-o ţară a UE are nevoie pentru a evita dubla impozitare ca un exemplu al unei administraţii care ştie că are o problemă, dar nu o rezolvă.

„Este un formular pentru care îţi trebuie 18 documente pe care de fapt Casa de Pensii le poate obţine din altă parte, de la ANAF, de la Registrul Comerţului… De ce înaintea mea niciun ministru nu văzut aceste lucruri? Este o problemă de neconectare a bazelor de date. Oamenii sunt trimişi dintr-o parte în alta, li se cere de la angajator un teanc întreg de documente deşi se pot obţine şi acestea. Programul pentru obţinerea formularului este de două ore pe zi, trei zile pe săptămână, în mijlocul zilei, când omul este în activitate”, a afirmat Alexandru.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.