O parte din vina apariţiei crizei o au agenţiile de rating financiar care au supra-evaluat băncile americane deşi acestea se confruntau cu probleme uriaşe. Responsabilii acestor ratinguri lucrează şi astăzi pentru aceste agenţii.

Analiştii celor trei mari agenţii de rating Moody’s, Standard & Poor’s şi Fitch Ratings şi-au menţinut ratingurile foarte bune acordate bănciii Lehman Brothers şi companiei AIG până la mijlocul lunii septembrie a anului trecut.

Deşi avea un rating foarte bun şi, în concluzie, avea garanţia unei bănci solide, Lehman Brothers  a dat faliment pe 15 septembrie, iar AIG a primit în ziua următoare un ajutor de 85 de miliarde de dolari.

Cei care au acordat acele ratinguri nu numai că nu au fost daţi afară din agenţiile de rating, dar nici măcar nu au primit vreo penalizare, iar astăzi sunt în continuare angajaţi la aceleaşi agenţii.

Autorităţile americane au început să cerceteze agenţiile de rating în privinţa evaluărilor pe care acestea le-au dat până în momentul declanării dezastrului financiar.

„Aţi acordat pentru Lehman un rating AAA sau AA până în momentul falimentului. După ce a căzut aţi luat vreo măsură împotriva analiştilor care au evaluat-o astfel? I-aţi concediat? Aţi acordat vreo sanţiune celor care au acordat o asemenea garanţie unui produs care era falimentar?”, a întrebat reprezentantul autorităţii americane pe un oficial al Moody’s.

„Nu, nu am concediat niciun analist care se ocupa de AIG sau Lehman”, a răspuns Raymond W. McDaniel, oficial al agenţiei.

SURSA: „Huffington Post”