Vijelii și grindină în mare parte a țării! ANM a emis Cod galben şi portocaliu. Ce județe sunt vizate

Vijelii și grindină în mare parte a țării! ANM a emis Cod galben şi portocaliu. Ce județe sunt vizate

Sursa: Dreamstime

Publicat de Vlad Dima la 25 iunie 2023, 10:35

Vijelii și grindină în mare parte a țării! ANM a emis Cod galben şi portocaliu de precipitații abundente pentru perioada 25 iunie, ora 10 până pe 26 iunie, ora 10.

”Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, a transmis ANM.

Cod portocaliu, în intervalul 25 iunie, ora 11 – 26 iunie, ora 04

”Pe parcursul zilei la munte, în centrul şi sud-estul ţării, iar seara şi noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, a mai transmis ANM.

Avertizarea Cod portocaliu vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Nouă avertizare emisă de meteorologi – Cod galben şi portocaliu pentru cea mai mare parte a ţării, până luni / Cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate

Prognoza meteo, duminică 25 Iunie

Potrivit ANM, temperaturile maxime ale zilei se vor situa între 24 și 30 de grade, iar minimele între 8 și 20 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în regiunile extracarpatice, unde vor fi sub mediile multianuale.

În sud și local la munte, dar și pe arii restrânse în centru, vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări în nord, sud-vest, centru și la munte.

În Capitală, va fi foarte cald, însă temperaturile sunt mai scăzute comparativ cu ziua precedentă. Maximele zilei se vor situa între 27 și 28 de grade, în timp ce minimele se încadrează între 15 și 17 grade Celsius. După-amiaza sunt așteptate ploi, însoțite de descărcări electrice.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.