Duminică, de la ora 22:00, Alina Gorghiu vine la “40 de întrebări pentru Denise Rifai”, pentru a face o serie de dezvăluiri despre viața sa personală, dar și despre activitatea în lumea politică, informează Kanal D.

Alina Gorghiu este căsătorită și are 2 copii

„Alina Gorghiu se află de 20 de ani pe scena politică și la al patrulea mandat consecutiv de parlamentar, iar de 8 luni ocupă fotoliul de Președinte Interimar al Senatului României, a doua cea mai importantă funcție în Stat, după cea de Președinte.

Sursa: Kanal D

A devenit membru PNL la 24 de ani și la doar 36 de ani a fost numită Președinte interimar al PNL, fiind prima femeie și cel mai tânăr lider care a condus acest partid. De profesie este avocat, mediator autorizat și artitru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial Internațional. De asemenea, este Doctor în Drept penal și are un număr impresionant de specializări postuniversitare.”, a arătat sursa citată.

Președintele interimar lal Senatului Alina Gorghiu este căsătorită și are 2 copii. „Poate o femeie să aibă cu adevărat putere în politică?”, “Ce calități are Alina Gorghiu?”, “Cât de bogată sunteți?”, “De câte ori ați fost șantajată?”, “Sunteți pregătită să îi luați locul Președintelui Iohannis?”, “Când ar fi fost tăcerea dvs. de aur?” sunt doar câteva dintre întrebările adresate Alinei Gorghiu în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 22:00, la Kanal D, relatează sursa citată.

Alina Gorghiu susține că PNL vrea comasarea alegerilor din 2024

PNL își dorește comasarea alegerilor din anul 2024. Reprezentanții formațiunii au vorbit despre mai multe scenarii, care vor fi discutate în coaliție ulterior, a declarat Alina Gorghiu. „Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună.”, a precizat șefa Senatului.

„Am făcut această discuție, în sensul în care 2024 nu poate fi un an total ratat. Atunci când în România au loc alegeri paralizează și administrația centrală, paralizează și administrația locală. Toată lumea, câteva luni de zile, este concentrată la alegeri. Nu cred că e în beneficiul societății românești să blocăm tot anul 2024.”, a sugerat șefa Senatului Alina Gorghiu.

De asemenea, ea a spus că, potrivit calendarului în vigoare, în perioada mai-iunie 2024 vor fi alegerile europarlamentare, alegerile locale în septembrie, apoi parlamentarele și prezidențialele în același an.

„Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună din 2024, nu poți să obosești nici economia, că toată lumea va fi concentrată, că toată lumea va sta cu ochii la televizor și la alegeri. Această logică i-a făcut pe mai mulți colegi să propună suprapunerea alegerilor. Sunt mai multe scenarii. Ele vor fi discutate în coaliție. Poți să suprapui localele cu parlamentarele, poți să te gândești la suprapunerea parlamentarele cu prezidențialele cu parlamentarele… Comisia de la Veneția ne-a spus că nu poți să faci aceste modificări cu mai puțin de un an înainte de alegeri.”, a declarat Alina Gorghiu.