Video cu presupusul iPhone low-cost

Video cu presupusul iPhone low-cost
Publicat de CAPITAL la 26 iulie 2013, 13:06

Deşi Apple nu a confirmat până în prezent zvonurile despre lansarea unui smartphone mai ieftin, pe net circulă deja fotografii cu carcasa presupusului telefon şi, mai nou, un clip video.

Smartphone-ul Apple care se va adresa în special ţărilor emergente va fi lansat cu siguranţă anul acesta. Un clip video cu carcasa aşa-zisului iPhone low a apărut recent pe YouTube şi majoritatea specialiştilor sunt convinşi ca aşa va arăta terminalul Apple. Din video se observă că noul iPhone va avea o carcasă din plastic, care va încadra un ecran de 4 inch şi va fi la fel de îngust precum iPhone 5. Carcasa pare similară cu cea de pe modelul mai vechi iPhone 3 GS.
Telefonul va avea o cameră cu bliţ, dacă ne luăm după forma carcasei.  Viitorul smartphone Apple ar putea veni în mai multe nuanţe, roşu, albastru sau galben, şi nu doar în alb şi negru cum se întâmplă în prezent. În privinţa specificaţiilor, iPhone-ul low cost ar putea avea un procesor A5, care echipează tableta iPad mini şi ecran Retina Display.
Majoritate analiştilor se aşteaptă ca Apple să lanseze varianta ieftină de iPhone  şi viitoare generaţie, iPhone 5S, în septembrie. În ceea ce priveşte preţul, acesta va fi de 299 de dolari sau 399 dolari, un preţ cam mare pentru nişte pieţe precum India sau China, însă care va creşte considerabil profitul Apple.
Apple a vândut în ultimul trimestru nu mai puțin de 31,2 milioane de iPhone, cu foarte mult peste estimarea medie de 26 milioane a analiștilor. De asemenea, compania a raportat vânzări de 14,6 milioane de iPad-uri. Directorul financiar Peter Oppenheimer a declarat într-un interviu că vânzările de iPhone au crescut cu 51% în Statele Unite, față de nivelul de acum un an, și cu 66% în Japonia.
<iframe width="640" height="360" src="//www.youtube.com/embed/44biradk84Y?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.