„Am lansat operațiuni ofensive în multe direcții. Putem confirma că am reușit să trecem de prima linie de apărare a rușilor”, spunea, la finele lunii august, un purtător de cuvânt al comandamentului de sud al Ucrainei, potrivit Al-Jazeera.

Pe de altă parte, Kievul susține că rușii au pierdut mai bine de o treime din numărul tancurilor aflate în dotare, în condițiile în care, la începutul invaziei, forțele Moscovei aveau „pe hârtie” un total de 2.800 de tancuri operaționale.

Care sunt reușitele ucrainenilor

Serhiy Khlan, un fost consilier al guvernatorului Hersonului, a declarat că forțele ucrainene au distrus un feribot cu ponton, construit de militarii ruși, care le permitea să traverseze râul Nipru.

„Efectele distrugerii feribotului vor fi probabil mai mici decât cele ale scoaterii din funcțiune a podurilor, așa că toate aceste atacuri au sens, combinate cu operațiuni terestre active”, a precizat Institutul pentru Studiul Războiului.

Bloggerul militar rus Grey Zone, care are 276.000 pe abonați Telegram, susține că forțele ucrainene au avansat 6 km pentru a lua Sukhyi Stavok, la nord de orașul Herson.

O sursă militară anonimă a declarat pentru CNN că forțele ucrainene au ocupat mai multe așezări, inclusiv Pravdyne, Nova Dmytrivka și Tomina Balka, la aproximativ 23 km sud-vest de orașul Herson.

La un pas de capitulare?

Oficialii ucraineni din regiunea Herson au îndemnat locuitorii să părăsească, temporar, orașul Herson „pentru ca forțele noastre armate să-l poată elibera rapid din mâinile inamicului”.

Forțele ruse din Herson sunt la un pas de capitulare, fiind surprinse de contraofensiva ucraineană din ultima perioadă, a declarat generalul în retragere Mark Hertling, fostul comandant al armatei SUA în Europa.

Acesta a comentat recent o serie de imagini video cu un soldat ucrainean aflat pe linia frontului care arată poziții distruse ale Rusiei în Herson și a transmis că forțele ruse din această regiune s-ar putea preda, în curând, conform Newsweek.

„Rapoartele indică faptul că Ucraina a fost implicată în lupte intense în Vîsokopillea, Arhangelsk și Potemkin. Între timp, se pare că forțele ruse revin la Berîslav. De acolo, le va fi foarte greu să se retragă peste râu. Herson are doar două poduri”, a spus Hertling.

Atacurile Ucrainei cu arme de precizie „derutează” armata rusă, care are deja un moral foarte scăzut, o conducere slabă și provizii limitate, a indicat generalul american.

Rusia dezminte că a suferit pierderi teritoriale

Ministerul rus al Apărării a negat că a suferit pierderi teritoriale și a subliniat că peste o mie de soldați ucraineni au murit în timpul încercării de a recuceri Kryvyi Rih în regiunea Herson.

„Acțiunile eficiente ale trupelor ruse au distrus 48 de tancuri, 46 de vehicule de luptă, alte 37 de vehicule blindate de luptă, opt camioane și au ucis peste 1.200 de militari ucraineni într-o zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, care a menționat că forțele ruse nu au lansat un contraatac defensiv.

Ucraina a continuat să primească ajutor militar masiv din partea statelor NATO. La împlinirea a șase luni de la invazia Rusiei, pe 24 august, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat din nou angajamentul alianței. Între timp, președintele Joe Biden a anunțat că va cere 11,7 miliarde de dolari finanțare de urgență din partea Congresului pentru a oferi ajutor militar și sprijin bugetar Ucrainei.