"Nu retrag niciunul din lucrurile pe care le-am discutat cu dumneavoastră – patronate, sindicate – când eram în opoziţie. Sunt convins că sunt de făcut modificări legislative, dar primul lucru pe care cred că dumneavoastră l-aţi reclamat şi care poate că era cel mai important, care privea mai mult forma decât fondul, şi anume să aveţi în Guvern un partener de discuţie. Asta nu înseamnă că ne vom înţelege întotdeauna, că tot ce vă doriţi se va întâmpla, pentru că sunt şi considerente obiective care ne vor împiedica la un anumit moment", a afirmat Victor Ponta, în deschiderea şedinţei Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Premierul a arătat că a desemnat un ministru pentru dialog social tocmai pentru a reliefa "dorinţa şi capacitatea Guvernului de a discuta" şi de a realiza "paşi concreţi".

Preşedintele CNSLR Frăţia, Vasile Turcu, a obiectat, susţinând că la reuniune nu sunt numai preşedinţi de patronate şi sindicate, dar şi "directori".

"Dacă s-a stabilit o regulă, haideţi să o respectăm", a afirmat Turcu, adăugând că şi el ar fi putut să delege o persoană în locul său.

Întâlnirea va fi urmată de declaraţii de presă, a anunţat premierul Ponta.

Printre cei prezenţi se numără şi ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, şi liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.