Fostul premier Victor Ponta intervine în scandalul azilelor groazei.

Victor Ponta trage semnalul de alarmă. România va nu schimba nimic în sistem după ce se vor găsi câţiva vinovaţi

Comentând cazul care a oripilat întreaga Românie şi a dus la demisia a doi dintre miniştrii PSD din Guvern, Marius Budăi şi Gabriela Firea, Ponta a atras atenţia că după ce vor fi „tăiate” câteva capete nu se va mai întâmpla nimic, iar asta indică un sistem total greşit.

În loc să fie cheltuiţi banii direct pentru bătrânii sau copiii care au nevoie de ajutor, se cheltuie bani pentru angajaţii din sistem, care sunt extrem de mulţi.

„Oricine fură bani de la copii, de la bătrâni după părerea mea este o bestie. Sper ca procurorii să aibă probe foarte clare că s-au furat bani, astfel încât judecătorii să îi condamne pe cei vinovați. Dar dincolo de asta, România are acest obicei, iese un tărăboi, un scandal, de obicei tăiem un cap, două trei și după nu se mai întâmplă nimic.

Sistemul nostru este total greșit. Eu nu cred că doar la Voluntari este această problemă. Problema României este următoarea că noi avem 1000 de instituții. Eu m-am apucat să îi număr pe cei pe care vrea să îi dea afară și pe bună dreptate domnul Ciolacu, de la direcția județeană, națională, ăla, ăla.

Noi cred că avem 100 de angajați pentru un bătrân, deci 99% din bani îi cheltuim pentru angajați, care toți sunt, sigur, pile puse de PSD, PNL, UDMR cine o mai fi. Deci noi banii pentru bătrâni sau copii îi cheltuim pentru angajați. Sistemul este total greșit”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Sunt prea mulţi angajaţi şi prea mulţi funcţionari. Nimeni nu verifică nimic, iar problemele reale ale oamenilor rămân ignorate, acuză Victor Ponta

Fostul premier al României îndeamnă la o discuţie serioasă pe acest subiect, atrăgând atenţia că sunt prea multe persoane care „fac hârtii”, în loc să existe mai puţine instituţii şi mai puţini angajaţi, dar care să se ocupe în mod real de problemele celor aflaţi în nevoie.

„Noi de 10 ani doar facem noi instituții, oameni care fac hârtii. Eu nu am reușit până la urmă să înțeleg cine e de vină. Da, am înțeles doamna Firea și domnul Budăi au avut o răspundere politică, dar cine e de vină? Nu știu ce treabă are ministerul. Eu vreau să spun că dintre toate autoritățile toată lumea face hârtii.

De mâine aș vrea să se vorbească de acest subiect. Câți angajați avem noi în România care se ocupă de bătrâni? Că avem la primărie, avem la județ, avem la agenții, avem la ministere. Dintre ăia e vreunul de care răspunde de bătrâni? Nu răspunde nimeni.

Toată lumea zice: „Domne eu am făcut o hârtie”. Și ce ai făcut mai departe? „Nimic. Am plecat acasă sau am plecat în vacanță.”. Statul român oferă hârtii și angajează oameni pe un singur criteriu: directorul e pus de PNL, directorul adjunct e pus pe PSD, celălalt este pus de UDMR, ală e pus de primar, altul e pus de senator.

Mie mi se pare că sistemul este ca un corp anchilozat în care tot punem. Mai angajăm încă 100 de pile și încă 100 de pile și încă 100 de cunoștințe. Și când se întâmplă o nenorocire constați că în România sunt cel puțin 100 de funcționari care toți au salarii și toți fac hârtii. Nu verifică nimeni. Mi se se pare incredibil că de 6 luni de zile nu a zis nimeni nimic. Toată lumea face hârtii și nimeni nu face nimic altceva”, a mai subliniat Victor Ponta în analiza sa.