Victor Ponta critică politica externă a României și laudă Polonia: Se transformă într-un atentat la interesul național al României
Victor Ponta / SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda
Fostul premier Victor Ponta a publicat un mesaj în care compară acțiunile președintelui Poloniei cu cele ale lui Nicușor Dan. El a arătat că liderul polonez, ales la scurt timp după șeful statului român, a efectuat deja o vizită oficială la Casa Albă și a obținut garanții din partea președintelui american Donald Trump privind securitatea militară a Poloniei, dar și consolidarea prezenței militare și economice a Statelor Unite pe teritoriul polonez.
În viziunea lui Victor Ponta, diferența dintre cele două state vine din modul în care este gestionată politica externă. El a subliniat că reprezentanții oficiali ai Poloniei adoptă o abordare pragmatică și echilibrată, în contrast cu ceea ce numește un comportament „isteric” în România.
Victor Ponta laudă abordarea pragmatică a Poloniei în relația cu Statele Unite
Mesajul fostului premier a vizat direct echipa din jurul lui Nicușor Dan. Acesta a ironizat ideea ca Oana Țoiu, cunoscută pentru pozițiile critice la adresa președintelui american Donald Trump, să poată intermedia o vizită oficială a președintelui României la Washington. În același registru, Ponta a făcut referire și la ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, despre care a afirmat că este apropiat de Klaus Iohannis și de Joe Biden.
„Președintele Poloniei (ales în funcție la o săptămână după președintele nostru, Nicușor Dan) se află deja într-o vizită oficială la Casa Albă. A primit, de asemenea, asigurări oficiale din partea președintelui Donald Trump privind securitatea militară a Poloniei, precum și creșterea prezenței militare și economice americane.
Diferența este că Polonia nu are USR-iști la Externe și Apărare , iar reprezentanții oficiali ai Poloniei „sunt înțelepți în politică externă, nu isterici” (citez observația corectă a lui Iulian Fota). Dacă domnul Nicușor Dan așteaptă ca doamna Oana Țoiu, cea cunoscută exclusiv pentru virulența postarilor anti Trump, să îi aranjeze vizita la Casa Albă, mi-e teamă că îi vor albi și părul, și barba! Cam la fel si cu Ambasadorul Muraru , un mare admirator al lui Iohannis si Biden!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Erorile din politica externă pot afecta grav interesele naționale
În mesajul său, Ponta a atras atenția că, spre deosebire de politica internă, unde consecințele greșelilor sunt suportate la nivel financiar de cetățeni, în politica externă erorile și atitudinile radicale pot afecta grav interesele naționale. El a remarcat totuși pozițiile echilibrate adoptate de președinte și de premier în contextul recentei crize provocate de miniștrii USR în relația cu China.
„În politica internă, greșelile sunt suportate din buzunarul cetățenilor; în politica externă însă, prostia și isteria de tip bolșevic se transformă într-un atentat la interesul național al României. Am apreciat pozițiile echilibrate și raționale ale președintelui și premierului față de recenta criză provocată de miniștrii USR-iști în relația cu China. Însă Nicușor Dan și Ilie Bolojan încep să semene cu mareșalul (președintele) Hindenburg și cu cancelarul von Papen în Germania anului 1932: tot cedează în fața extremiștilor, până când va fi prea târziu”, a mai scris Ponta.
Postarea poate fi vizualizată aici.

Vizita la Washington este prima călătorie în străinătate a lui Nawrocki de la preluarea mandatului
Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, va vizita miercuri Casa Albă, în încercarea de a-și consolida relația cu președintele Donald Trump și de a susține că Statele Unite trebuie să mențină o prezență militară puternică în țara sa.
Vizita la Washington este prima călătorie în străinătate a lui Nawrocki de la preluarea mandatului luna trecută. Ea vine după ce Trump a făcut un gest rar, implicându-se în alegerile dintr-o țară aliată de lungă durată, Polonia, și susținându-l pe Nawrocki, candidatul naționalist al partidului Lege și Justiție.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




