„Pe Sorin Cîmpeanu îl sună zi de zi toți pesediștii dacă nu vrea să vină în Guvernul PSD. Ne vor pe toți. Am primit și eu o groază de propuneri. Să ne întâlnim să ne împăcăm, să ne vedem, să discutăm. Dl Dragnea a constatat că majoritatea oamenilor politici pot fi cumpărați cu o funcție. Ce nu a înțeles e că nouă, celor de la Pro România, nu are ce să ne ofere și că nu suntem de vânzare”, a spus Ponta.

„Eu vorbesc de cei din jurul dnului Dragnea care umblă peste tot, de la nivelul de Pro România până la nivelul de consilieri generali cu tot felul de propuneri. Ce să-mi dea, un contract cu Tel Drum, o funcție de ministru? Le-am spus că au greșit destinația”, a adăugat el, informează informează Digi24.