Victor Ponta a dat lovitura! S-a întâmplat astăzi în Parlament
Victor Ponta a dat lovitura în Parlament după ultimele permutări politice şi ruptura din PSD şi ALDE. Liderul Pro România pare să îşi fi recuperat locul de VIP în Camera Deputaţilor. Dezvăluiri importante.
PSD a cedat un rând de bănci în plenul Camerei Deputaților să le facă loc parlamentarilor Pro România, marea majoritate foști social-democrați. Fostul lider PSD Victor Ponta ajuns ‘vecin’ cu USR-iștii și s-a întors în primul rând din sală, locuri rezervate liderilor parlamentari și „interzise” lui Ponta când Liviu Dragnea conducea partidul social-democrat.
După ce a demisionat din funcția de premier, în 2015, primele scaune din Camera Deputaților au devenit, sub conducerea lui Liviu Dragnea în PSD, tot mai greu accesibile pentru Victor Ponta. Iar după excluderea din PSD în 2017, fostul premier a ajuns în ultimele rânduri din sala de plen, de unde a racolat parlamentari PSD. Ajuns la 26 de membri, grupul Pro România din Camera Deputaților a primit, și cu voia PSD, recunoaștere juridică, funcții de conducere în comisii, dar și un loc în sala de plen alături de partidele care au candidat în alegeri, scrie stiripesurse.ro.
Pro Europa a devenit acum singurul grup care are un rând în Camera Deputaților deși nu este partid care să fi candidat la alegerile parlamentare.
„Vreau să ne înțelegem normal, ca oamenii politici, apropo de poziționarea grupului în sală că, așa cum au toate grupurile, să avem și noi un rând”, le-a zis Ponta membrilor conducerii Camerei Deputaților, imediat după ce deputații s-au întors din vacanță.
Marcel Ciolacu (PSD), șeful Camerei Deputaților, i-a zis că e de acord și nu numai: că social-democrații sunt dispuși să le cedeze un rând din locurile lor. „În principiu, ar fi trebuit să luăm un rând de la PNL, dar cred că propunerea liderilor de grup ar fi ca dumneavoastră să fiți imediat după USR, pe urmă ALDE, pe urmă PSD-ul”. „Și, normal, cum v-ați obișnuit, cei mai înțelepți cedează și să cedăm noi. Dar trebuie totuși să vorbim și noi la grupul PSD, când avem ședința”, a adăugat Ciolacu.
„Apreciez înțelepciunea și buna-credință a tuturor liderilor”, a mulțumit Ponta. Șeful Pro România a menționat că și minoritățile erau dispuse să facă un pas în spate să lase Pro România. „Domnul Pambuccian zicea că cedează grupul Minorităților”, a zis Ponta.
„Jumătate din el. Și puteți să faceți un melanj”, a răspuns Ciolacu.
Nu s-a mai făcut niciun melanj. Parlamentarii Pro România au ocupat un rând lângă grupul USR, cu care în ședințele de până acum au început să facă glume și să schimbe impresii politice. Între Pro România și PSD mai este acum o ‘zonă-tampon’ formată din parlamentarii ALDE.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




