Fondul Proprietatea (FP) avertizează asupra consecinţelor deosebit de grave pentru profitabilitatea Hidroelectrica, care vor rezulta direct din implementarea Ordinului ANRE nr. 10/2019 cu privire la metodologia de stabilire a preţurilor şi cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate. Reprezentanţii FP susţin că Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie cu capital de stat, va fi pedepsită pentru creşterea eficienţei, fiind obligată să poarte povara pieţei reglementate de energie, potrivit Agerpres.

„La mai bine de şase luni de la intrarea sa în vigoare, OUG 114, împreună cu Ordinul 10, adoptat ulterior de ANRE, continuă să facă ravagii pe piaţa de energie a României, introducând distorsiuni severe în special pe piaţa de electricitate. Cel mai semnificativ impact este absorbit de companii precum Hidroelectrica, care a depus eforturi imense în ultimii ani să îşi îmbunătăţească eficienţa, cât şi performanţa operaţională şi financiară”, precizează Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited UK, Sucursala Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

„Lipsa de claritate creată de aceste regulamente nedorite au adus Hidroelectrica în situaţia în care îi este imposibil să implementeze strategia de business aprobată de acţionarii săi şi îi creşte riscul de a suferi, din nou, pierderi precum cele din vremurile „băieţilor deştepţi”. Dacă ANRE decide să oblige compania să vândă la preţ reglementat cantitatea maximă de energie, 65% din producţia sa, compania ar avea de pierdut nu mai puţin de un miliard de lei. În timp ce beneficiile pentru populaţie rămân nesemnificative, este evident că pierderile celei mai profitabile companie de stat, Hidroelectrica, vor fi pierderile fiecărui român. Această nesiguranţă are consecinţe grave nu doar pentru performanţa companiei, dar şi pentru buna funcţionare a pieţei angro de energie electrică locale”, avertizează oficialul FP.

Ordinul 10 a determinat Hidroelectrica să supună votului acţionarilor, în AGA programată pentru 23 iulie 2019, suspendarea strategiei sale de tranzacţionare a energiei electrice, adoptată anterior, câtă vreme Ordinul 10 şi OUG nr. 114/2018 (ale cărei prevederi sunt implementate prin Ordinul 10) sunt în vigoare, şi să reducă, până la cel mult 35% din producţia estimată pentru anul viitor, cantitatea de energie electrică care poate fi contractat cu un an în avans pe pieţele de electricitate centralizate administrate de către bursa OPCOM.

Deşi ANRE nu a specificat până acum cantitatea de energie pe care Hidroelectrica trebuie să o rezerve pentru piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 – 28 februarie 2022, există riscuri grave cărora compania este nevoită să le facă faţă: o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a anului anterior pentru nelivrarea către furnizorii de ultimă instanţă a cantităţii de energie pentru consumatorii casnici care beneficiază de preţuri reglementate. Pe baza venitului estimat pentru 2019, de 3.5 miliarde lei, o astfel de amendă s-ar ridica la 350 milioane lei. Hidroelectrica se confruntă şi cu o potenţială pierdere de venituri. Ca rezultat direct al OUG 114 şi Ordinului 10, Hidroelectrica nu va fi capabilă să ofere o cantitate suficientă de energie pe pieţele concurenţiale administrate de OPCOM, deşi se constată o tendinţă de creştere a preţului pe aceste pieţe. Prin urmare, Hidroelectica va fi pe nedrept privată de potenţiale venituri, susţine Fondul Proprietatea.