Vești imense! Cine va putea călători gratuit cu avionul

Vești imense! Cine va putea călători gratuit cu avionul
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 8 iunie 2019, 17:10

Vești importante pentru foarte multe persoane. Această categorie de români va putea călători gratuit cu avionul. Totul este prevăzut într-un proiect legislativ pus în dezbatere la Senat.

Este vorba despre persoanele cu dizabilități. Pe lângă transportul interurban, aceștia vor putea călători gratuit și cu avionul, se arată în proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit legii, vor beneficia de 12 călătorii dus-întors pe an. De asemenea, însoțitorul persoanei în cauză va beneficia și el de gratuitate. Aici se încadrează însoțitorii copiilor cu handicap grav și accentuat.

Noile reguli se vor aplica tuturor persoanelor cu dizabilități, indiferent de gradul de handicap.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.

 

 

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.