Vești bune pentru România! INS anunță o creștere a economiei românești

Vești bune pentru România! INS anunță o creștere a economiei românești
Publicat de Corina Chiriac la 20 decembrie 2019, 11:23

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în creştere la 4,4% estimarea privind avansul Produsului intern brut în anul 2018, potrivit datelor semidefinitive publicate vineri.

În varianta provizorie, din august 2019, estimarea de creştere economică a României a fost de 4,1% în 2018 comparativ cu 2017, în timp ce în varianta semidefinitivă publicată vineri de Statistică arată că PIB a fost mai mare cu 4,4% în perioada de referinţă.

„Produsul intern brut estimat pentru anul 2018 – date semidefinitive – a fost de 952396,8 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,4% faţă de anul 2017. Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2018 s-a majorat cu 0,9%”, precizează sursa citată.

În anul 2018, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +3,3% la +4,5%, ca urmare a majorării volumului său cu +1,9 puncte procentuale (de la 105,3% la 107,2%). De asemenea, contribuţia negativă a investiţiilor a fost revizuită în scădere, de la -0,7% la -0,3%, ca urmare a modificării volumului său cu +2 puncte procentuale (de la 96,8% la 98,8%).

Modificări ale contribuției la creșterea PIB în 2018

Anul trecut, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: construcţiile, de la -0,3% la -0,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +4,6 puncte procentuale (de la 94,4% la 99%); comerţul cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hotelurile şi restaurantele, de la +0,7% la +0,8%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,3 puncte procentuale (de la 103,9% la 104,2%); intermedierile financiare şi asigurările, de la 0% la +0,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2 puncte procentuale (de la 100,8% la 102,8%); administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,2% la +0,3%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,6 puncte procentuale (de la 101,6% la 102,2%); activităţile de spectacol, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, de la +0,1% la 0%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -3,4 puncte procentuale (de la 103,0% la 99,6%).

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.