Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Vești bune pentru pasagerii TAROM. Ce decizie a luat compania

Autor: | | 0 Comentarii | 708 Vizualizari

TAROM a lansat o aplicație care le va ușura viața și le va oferi o ,,experiență prietenoasă” pasagerilor companiei. Ce pot face aceștia prin intermediul telefoanelor.

 TAROM a lansat  o aplicaţie disponibilă atât pe platforma Apple cât şi Android. Aceasta a fost lansată din necesitatea de a oferi pasagerilor o ,,experienţă prietenoasă” atât în ceea ce priveşte căutarea celor mai bune oferte pentru rutele dorite, dar şi pentru formalităţile de check-in sau facturare. 

"Anul 2018 este anul retehnologizării TAROM. Pasul imediat următor este integrarea aplicaţiei cu modulul de relaţii cu clienţii şi lansarea modulului My account atât pe site cât şi în aplicaţie, se arată în comunicat. 

Compania TAROM a încheiat sezonul de vară pe plus în condiţiile în care pierderile s-au redus cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu peste 25%, potrivit datelor transmise de companie la solicitarea AGERPRES, la mijlocul lunii septembrie.

"Trei luni consecutive pe plus la TAROM. Suntem pe drumul cel bun. Suntem conştienţi de rezultatele pozitive obţinute de TAROM. Am reuşit să reducem la jumătate ce s-a pierdut în 2017, asta în condiţiile în care preţul combustibilului a crescut exponenţial. TAROM a demonstrat în acest an că este o companie puternică şi credibilă în piaţă", a subliniat directorul general TAROM, Werner Wolff.

Conform documentului, TAROM raportează cele mai bune rezultate financiare din ultimii 4 ani. Creşterea veniturilor cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut oferă încrederea că strategia companiei şi măsurile din ultima perioadă produc efecte pozitive.

Transportatorul României deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 25 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Sursa: Agerpres

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.