Potrivit reprezentanților spitalului din Berlin, acesta a fost scos din coma indusă și reacționează la cuvintele celor din jurul lui. În plus, aceștia au mai menționat că se va renunța treptat la respirația artificială.

„Starea lui de sănătate (…) s-a îmbunătăţit”, a subliniat spitalul, unul dintre cele mai bune din Europa, reafirmând totodată că „este încă prea devreme pentru a evalua efectele pe termen lung ale otrăvirii severe” a lui Navalnîi şi că „nu pot fi excluse sechele”.

Ce părere are cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Angela Merkel este de părere că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, aceeaşi substanţă care, potrivit autorităţilor britanice, a fost folosită împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în 2018.

Uniunea Europeană a îndemnat Moscova să efectueze o anchetă privind otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi şi nu a exclus aplicarea de sancţiuni, notează AFP.

„Guvernul rus trebuie să facă tot posibilul pentru a desfăşura o anchetă aprofundată asupra acestei crime şi în deplină transparenţă”, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în numele celor 27 de state membre.

El s-a referit la eventuale sancţiuni: „UE lansează un apel la un răspuns internaţional comun şi îşi rezervă dreptul de a lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri restrictive”.

Uniunea Europeană „condamnă cu cea mai mare fermitate tentativa de asasinare a lui Aleksei Navalnîi, care a fost otrăvit cu un agent neurotoxic militar de tip Noviciok, similar celui folosit în tentativa de asasinare” a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi fiicei sale, Iulia, în 2018, în Anglia.

Cum a ajuns la terapie intensivă

Purtătorul de cuvânt al lui Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Rusiei, a anunțat că acesta ar fi fost otrăvit în timpul unui zbor. Aceasta a mai notat pe pagina sa de Twitter că există suspiciunea ca acesta să fi fost otrăvit cu ceva ce i s-ar fi pus în ceai.

În timpul zborului, Navalnîi a acuzat stări de rău iar avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență în orașul Tomsk din Rusia. Sursele spun că singurul lucru pe care l-a ingerat este o ceașcă de ceai pe aeroportul din Tomsk. Potrivit Interfax, proprietarii cafenelei spun că verifică acum camerele de supraveghere pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat.

Echipajul companiei aeriene S7, cu al cărei avion a călătorit liderul opoziţiei ruse, a spus că Navalnîi a început să se simtă rău la foarte scurt timp după ce aparatul a decolat şi căpitanul a fost cel care a decis să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul cel mai apropiat. Navalnîi nu a băut şi nu a mâncat nimic la bordul avionului, potrivit unui comunicat al companiei, citat de EFE.