Vestea zilei despre Traian Băsescu. Anunț fulger din Parlamentul European

Vestea zilei despre Traian Băsescu. Anunț fulger din Parlamentul European

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 29 martie 2022, 17:36

Vești de ultimă oră despre fostul președinte, Traian Băsescu. Rareș Bogdan a vorbit despre momentul în care Traian Băsescu a aflat că a fost declarat oficial turnător al Securităţii, dar și despre ce se va întâmpla în continuare, odată cu decizia luată.

Într-un interviu acordat la Antena 3, europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre momentul în care Traian Băsescu a aflat că a fost declarat oficial turnător al Securităţii.

Acesta susține că Băsescu se afla la birou atunci când a primit vestea, iar de miercuri seară nu a mai fost văzut deloc la Parlamentul European. El a mai adăugat că joi a existat o sesiune importantă în plen, iar fostul președinte nu a participat la dezbateri.

Ulterior însă, în spațiul public au apărut informații conform cărora fostul șef de stat s-ar afla la un spital din Bruxelles.

„După decizia dată de Înalta Curte (n.r. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României), era în birou la etajul 11, în clădirea din spatele acestei clădiri, care leagă aceste două clădiri. Este locul unde este biroul europarlamentarilor români din PPE, cei 14, Traian Băsescu face parte din această delegaţie.

Unde se afla fostul președinte când a primit vestea?

Suntem pe aceeaşi etaj, ca o chestiune inedită, cu delegaţia Italiei. Traian Băsescu este perete în perete cu fostul premier Silvio Berlusconi. Era în birou, după care a coborât în plenul Parlamentului, am avut un mini-plen.

Echipa domniei sale a rămas, este şi astăzi acolo. Domnia sa nu este la parlament. De miercuri seara nu a mai fost la Parlamentul European. Joi am avut o sesiune importantă de plen şi nu a mai participat la dezbateri. Am înţeles de la soţia domniei sale că este într-un spital din Bruxelles. Sigur, îi dorim sănătate”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3.

Referitor la decizia ICCJ privind colaborarea cu securitatea, într-un alt interviu acordat la România TV, Rareş Bogdan a vorbit despre ce se va întâmpla mai departe. Astfel, potrivit acestuia, chiar dacă îi vor fi retrase beneficiile pentru funcția de fost șef de stat, el va avea în continuare facilitățile de europarlamentar.

Cu ce va rămâne Traian Băsescu după decizia justiţiei?

Totodată, el a mai adăugat că echipa sa îl așteaptă deja la birou, iar el personal i-a transmis sănătate. Rareș Bogdan a mai adăugat că miercuri, când l-a văzut ultima oară pe Traian Băsescu, a aflat că acesta va ataca la CEDO decizia luată de ICCJ.

„Traian Băsescu, faţă de noi ceilalti, beneficia de o masina permanentă şi de SPP. Va beneficia in continuare de o maşină, asa cum beneficiază şi ceilalti europarlamentari. Îi dorim multă sănătate.

La biroul domniei sale este echipa dânsului. Ultima data l-am vazut miercuri, in ziua deciziei. Și-a continuat munca de birou, am inţeles ca va ataca la CEDO”, a mai declarat europarlamentarul la România TV.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.