Vestea serii pentru Vladimir Putin! Anunțul venit chiar acum de la Kiev. La asta chiar nu se aștepta

Vestea serii pentru Vladimir Putin! Anunțul venit chiar acum de la Kiev. La asta chiar nu se aștepta

Sursa: Reuters

Publicat de Iulian Luca la 3 mai 2022, 20:48

Comandamentul operativ de sud al armatei ucrainene a anunțat într-o postare că a zădărnicit ofensiva armatei ruse în sudul țării. De asemenea, într-un alt mesaj transmis, statul Major al armatei ucrainene spune că peste 400 de soldați ruși și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.

Soldaţii ucraineni, care apără sudul ţării, unde trupele ruse şi-au intensificat ofensiva, au reuşit să contracareze o tentativă de ocupaţie a teritoriului şi să oprească avansarea forţelor ruse pe uscat, după ce au eliminat aproximativ 122 de soldaţi inamici, a declarat marți Comandamentul operativ de sud al armatei ucrainene pe pagina sa de Facebook.

Kievul afirmă că a reuşit să zădărnicească operaţiunile ruse în sudul Ucrainei

„Inamicul, întărit în poziţii defensive ocupate dinainte, nu a efectuat nicio acţiune intensă în regiunile Herson şi Mikolaiv (/Nikolaev/, în sudul ţării, unde controlează zone vaste) în cursul ultimelor 24 de ore”, asigură comandamentul ucrainean poziţionat în zonă, relatează EFE şi Unian, potrivit Agerpres.

„Cu toate acestea, Mikolaiv şi împrejurimile sale au fost ţinta mai multor atacuri cu lansatoare de rachete. Inamicul a lovit încă o dată instalaţii industriale. Din fericire, nu au fost raportate victime”, adaugă armata ucraineană.

În regiunea Herson, potrivit acesteia, „o tentativă a unui grup de sabotaj şi recunoaştere inamic de a captura un post al nostru de observare a fost contracarată şi zădărnicită cu focuri mortier”.

„Unităţile noastre de rachete şi artilerie au efectuat peste 100 de lansări”, care au provocat „pierderi de ordinul a 122 (soldaţi) în rândurile inamicului în ultimele 24 de ore”, potrivit aceleiaşi surse.

Mai multe blindate și o dronă, distruse de ucraineni

Aceste forţe grupate sub comandamentul operativ Sud (Pivden) au amintit că, în afară de două nave de asalt distruse luni dimineaţă lângă Insula Şerpilor, au mai scos din luptă mai multe vehicule blindate şi auto, precum şi o dronă de atac şi recunoaştere „Forpost” care încerca să intre în Odesa dinspre mare.

După ce forţele ruse au atacat luni regiunea Odesa cu rachete de două ori, „agresorii au continuat să distrugă podul peste limanul Nistrului (şi aşa avariat), lovindu-l cu rachete de croazieră Yahont”, mai adaugă armata ucraineană.

O rachetă „Oniks” – lansată de sistemul „Bastion” din Crimeea ocupată – a distrus un imobil de locuit în Odesa, în urma atacului un adolescent de 15 ani a fost ucis, iar o fată a fost rănită.

Un grup naval al Flotei Rusiei din Marea Neagră continuă să brăzdeze coasta de sud-est a Ucrainei, menţinând la un grad ridicat ameninţarea cu atacuri cu rachete, relevă Comandamentul forţelor ucrainene din sudul ţării.

Separat, Statul Major al armatei ucrainene subliniază într-un comunicat postat pe Facebook că peste 400 de ocupanţi ruşi au fost eliminaţi în ultimele 24 de ore în Ucraina. În total, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie, forţele ucrainene au eliminat circa 24.200 de militari ruşi, conform aceluiaşi comunicat, citat de media ucrainene.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.