Câteva grupuri, care, din câte se presupune, sunt formate din ruși ce se opun Kremlinului și gestionării conflictului de către președintele Putin, au pus mâna pe arme. Aceste grupuri de rebeli sunt dispuse să facă orice, de la acte de sabotaj împotriva infrastructurii din Rusia, până la asasinarea unor personalități importante, scrie Newsweek.

Deși se cunosc relativ puține lucruri despre aceste aceste grupări rebele, considerate de Moscova organizații teroriste, Newsweek a discutat cu experți care au făcut cercetări ample asupra grupurilor și reprezentanților milițiilor, pentru a vedea care sunt obiectivele și tacticile insurgenților, precum și legăturile lor cu guvernul din Ucraina.

„Rusia se confruntă cu diverse amenințări din partea forțelor sabotoare transfrontaliere și a partizanilor din interior”, a declarat Lucas Webber, cofondatorul rețelei de cercetare Militant Wire.

Grupările autohtone sunt conectate cu ucrainenii

„În unele cazuri, grupările autohtone sunt conectate cu ucrainenii”, a adăugat Webber. „De aceea, este foarte dificil pentru serviciile de informații din Rusia să le prevină și să  le intercepteze”, susține el. Webber a remarcat că, dincolo de opoziția clară față de Putin și politicile Kremlinului, grupurile sunt foarte diferite din punct de vedere ideologic, variind de la anarho-comuniști de extremă stânga, până la neofasciști.

Tacticile lor sunt la fel de diverse, unele concentrându-se pe demontarea unor piese ale căilor ferate, în timp ce altele susțin raidurile Ucrainei în Rusia și uciderea susținătorilor efortului de război.

Corpul Voluntarului Rus a fost creat anul trecut și a orchestrat o tentativă de asasinat

„Această activitate nu se limitează la Rusia”, a adăugat Webber. De asemenea, se extinde și în Belarus și teritoriile ucrainene ocupate, susține el. Creat anul trecut,  în august, condus de cunoscutul ideolog de extremă dreapta Denis Nikitin, Corpul Voluntarului Rus (RVC) a intrat în atenția presei chiar luna trecută, când a susținut un raid transfrontalier în două sate din provincia vestică a Rusiei, Bryansk, potrivit rapoartelor oficiale ale Rusiei.

La câteva zile după acea operațiune, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat RVC că a orchestrat o tentativă de asasinat împotriva omului de afaceri rus Konstantin Malofeev.

Ulterior, grupul a anunțat un nou raid în Bryansk. „Această ultimă operațiune indică faptul că Corpul Voluntar al Rusiei își menține capacitatea de a efectua operațiuni transfrontaliere”, a precizat Webber.

Legături cu Batalionul Azov și direct sub comanda Kievului

Nikitin a devenit cunoscut chiar înainte de formarea RVC și de începutul războiului din Ucraina. După ce și-a făcut un nume printre huliganii neo-naziști, suporteri ai unei echipe de fotbal, a creat marca de haine „White Rex” și a devenit un om-cheie în cercurile de arte marțiale de extremă-dreapta. Se crede că a trăit în Germania, înainte de a se muta în Ucraina, în 2017, unde ar fi avut legături cu Batalionul Azov al Gărzii Naționale Ucrainene, cunoscut pentru tendințele sale de extremă dreapta.

„RVC luptă activ alături de forțele militare ucrainene, iar unii dintre ei au luptat pentru miliții și garda națională, care operează direct sub comanda Kievului”, a spus Webber. „Liderul grupului, Denis Nikitin, a declarat în mod explicit că operațiunea Bryansk a fost aprobată de autoritățile ucrainene, iar luptătorii săi au postat videoclipuri de pe câmpul de luptă în ultimele luni”.

„Gama de arme de care dispune RVC este, în general, una redusă”, a mai spus Webber. „Dar, dacă ne uităm la distribuirea armelor între membrii grupului, se poate spune cu ușurință că rata de utilizare a armelor furnizate armatei ucrainene este destul de mare”. În plus, RVC „are propria sa rețea de activiști în cadrul Federației Ruse, care distrug infrastructura militară”, potrivit acestuia. Deși este asociat în mod obișnuit cu extrema-dreapta și chiar cu neo-naziștii, reprezentantul RVC a spus că membrii grupului „au vederi conservatoare și valori tradiționaliste”.