Veste mare de la RCS&RDS. E o PREMIERĂ în România
Ziua RCS&RDS în energie. A vândut curent chiar către Transelectrica
Monopolul de stat din transportul energiei electrice Transelectrica a cumpărat, de la două firme din grupul RCS&RDS, energie de 1,5 milioane de lei.
Energiafoto SRL, o companie producătoare de energie fotovoltaică deţinută de RCS&RDS, a vândut ieri 5.720 MWh de energie electrică în vârf (cea mai scumpă) către transportatorul de curent al României, Transelectrica. Tranzacţia a fost realizată pe bursa de energie OPCOM, la un preţ de 175 de lei/MWh, ceea ce face ca aceasta să aibă o valoare de 1 milion de lei. Livrările se vor face în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2016.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





