Veste fără precedent despre certificatul verde! Nimeni nu se aștepta. Răsturnare totală de situație

Parlamentul European informează că solicitarea certificatului digital COVID la intrarea în sediile Parlamentului European este suspendată temporar în cazul anumitor persoane, ca urmare a unei decizii a preşedintelui Tribunalului Uniunii Europene.

”Serviciul juridic al PE a primit astăzi comunicarea oficială a deciziei luate de preşedintele Tribunalului UE. Această decizie se aplică doar persoanelor care au contestat la Tribunal măsura PE (cinci deputaţi în Parlamentul European şi un număr de angajaţi ai PE) şi prevede suspendarea temporară a măsurii privind solicitarea certificatului la intrarea în sediile Parlamentului European”, precizează Parlamentul European referitor la informaţiile care au circulat duminică în spaţiul public.

Certificatul digital COVID rămâne în vigoare în Parlamentul European

Accesul în sediul PE pentru persoanele anterior menţionate se poate face cu condiţia prezentării rezultatului negativ al unui test PCR sau efectuarea pe loc a unui test rapid al cărui rezultat să fie negativ.

Certificatul digital este obligatoriu din 3 noiembrie pentru toate persoanele care vor să intre în clădirile PE din Bruxelles, Strasbourg şi Luxemburg, inclusiv pentru jurnalişti, conform unei decizii a Biroului Parlamentului European

Cristian Terheș: Suspendarea nu este definitivă

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Cristian Terhes anunță că Tribunalul UE a suspendat pe data de 5 noiembrie decizia privind obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în Parlamentul European.

Acesta susține că suspendarea nu este definitivă, ea putând fi înlocuită sau revocată în orice moment.

„Tribunalul UE a suspendat pe data de 5 noiembrie 2021 decizia biroului Parlamentului European prin care era conditionata intrarea in Parlamentul European a oricarei persoane, inclusiv a europarlamentarilor, de detinerea unui Certificat Verde. Suspendarea este temporara, putand fi revocata sau inlocuita oricand pana la finalul procesului.

Actiunile de suspendare si anulare a acestei decizii au fost deschise atat de catre o serie de europarlamentari, cat si de o serie de angajati ai Parlamentului European, toti acestia fiind reprezentati de firma de avocatura „Notre Bon Droit””, a scris acesta.

Totodată, el susține că această măsură abuzivă a fost protestată atât de sindicatele angajaților din Parlament cât și de europarlamentari. Mai exact, mai mulți europarlamentari au trimis o scrisoare președintelui Sassoli în care solicitau revocarea măsurii abuzive.

„Biroul Parlamentului European, intr-o actiune abuziva ce a avut sprijinul majoritatii grupurilor politice, cu precadere PPE (unde e PNL), Renew (unde e USR) si S&D (unde e PSD), a decis pe data de 27 octombrie 2021 ca in incinta Parlamentului European de la Bruxelles, Strasbourg si Luxembourg nu se va putea intra decat daca se prezinta la intrare Certificatul Verde. Decizia se aplica, incepand cu data de 3 noiembrie, atat europarlamentarilor, cat si angajatilor si vizitatorilor in Parlamentul European.