Astăzi va avea loc ultimul termen în dosarul în care sunt implicate Ioana Băsescu și Elena Udrea

Astăzi, 16 februarie 2023, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va avea loc ultimul termen în dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din anul 2009.

Potrivit informațiilor transmise de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru finanțarea acelei campanii prezidențiale au fost strânși bani proveniți din infracțiuni de corupție, din delapidare și evaziune fiscală, bani care ulterior au fost folosiți pentru plata unor servicii prestate în acea campanie.

Potrivit Antena 3, procesul se află acum în faza de apel.

Elena Udrea a fost condamnată în prima instanță la opt ani de închisoare, iar Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare. Avocații apărării cer, însă, încetarea procesului penal și invocă prescripția cu detalii despre ce urmează să se întâmple.

Potrivit sursei citate anterior, Ioana Băsescu a fost prezentă la aproape toate termenele acestui dosar și ar putea să vină și astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în timp ce Elena Udrea, care execută deja o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, ar putea participa prin videoconferință sau ar putea participa fizic, fiind adusă de polițiștii penitenciarului în care se află acum.

Traian Băsescu a intrat din nou în vizorul CCR. Curtea de Apel Bucureşti a sesizat o excepţie de neconstituţionalitate

Aceasta nu este singura veste proastă pentru Traian Băsescu. Vă amintim că, recent, fostul președinte al României a intrat din nou în vizorul Curții Constituționale a României (CCR), după ce Curtea de Apel Bucureşti a sesizat o excepţie de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001. Aceasta prevede că foştii șefi de stat îşi pierd privilegiile dacă justiția decide că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

„Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.3 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român şi art.1 alin.3 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român în ceea ce priveşte sintagma şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității saț de colaborator al acesteia.

Dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituționalitate. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte măsura suspendării, pe toată durata acesteia. Recursul se depune la Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 07.02.2023.RET/EDC”, arată soluția pe scurt.

Vă amintim că procesul a fost inițiat de Traian Băsescu în iunie 2022, când a chemat în judecată Administrația Prezidențială. Acesta a cerut judecătorilor Secției a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București anularea Ordinului nr. 55/2022, prin care i-a fost retrasă plata indemnizației de fost președinte, precum și un alt privilegiu acordat de Legea 406/2001, respectiv angajarea, pe perioadă determinată, și plata salariului aferent unui asistent pe care îl folosea la cabinetul său de lucru.

Trebuie menționat că este a doua oară când CCR a fost sesizată, prin intermediul instanţei de judecată, în privința modificărilor aduse Legii 406/2001, prin care lui Traian Băsescu i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, între care se mai numără vilă de protocol de la RA-APPS şi protecția SPP, potrivit sursei menționate.