Veolia nu activează pe piața de salubritate din România și declină orice posibilitate de a furniza astfel de servicii pe piața locală

Veolia nu activează pe piața de salubritate din România și declină orice posibilitate de a furniza astfel de servicii pe piața locală
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 9 iunie 2021, 15:43

Grupul Veolia, lider mondial în furnizarea de servicii esențiale de mediu, este prezent pe piața din România din anul 2000, oferind servicii de producție, alimentare cu apă și de canalizare (prin Apa Nova), precum și de energie termică (prin Veolia Energie).

Veolia nu activează pe piața de salubritate din România și declină orice posibilitate de a furniza astfel de servicii pe piața locală.

La finalizarea Fazei a II-a a proiectului Stației de epurare a apelor uzate de la Glina, Apa Nova, furnizorul de servicii de apă potabilă și de canalizare din București, va prelua în operare incineratorul de nămol, dezvoltând astfel singura activitate care poate fi asociată cu domeniul deșeurilor.

Veolia își asigură consumatorii din România că va continua să furnizeze servicii la aceeași calitate și standarde internaționale, cu respect față de valorile sale: responsabilitate, solidaritate, respect, inovație, orientare către client, cu impact minim asupra mediului.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.