Din luna septembrie, Romtelecom şi Cosmote operează sub brandul Telekom al grupului german Deutsche Telekom.

În primele nouă luni din 2013 Romtelecom a avut venituri de 446,8 milioane euro, iar Cosmote de 335,6 milioane euro.

Profitul EBITDA – înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări – al Telekom Romania a crescut cu 7,5% în primele nouă luni, la 118,4 milioane de euro, de la 110,1 milioane de euro, potrivit unui comunicat transmis de grupul elen OTE.

În schimb, la nivelul trimestrului al treilea, veniturile Telekom Romania au scăzut cu 0,9%, la 151,3 milioane de euro, de la 152,6 nilioane de euro în acelaşi interval din 2013, iar profitul EBITDA a coborât cu 2%, la 35 milioane de euro, faţă de 35,7 milioane euro.

"Veniturile mai mari din serviciile de internet şi televiziune au limitat declinul consemnat de serviciile de voce. De asemenea, la aceasta au contribuit şi proiectele mari de IT&C şi creşterea traficului", se arată în comunicat.

Veniturile din serviciile de telefonie şi internet au crescut în trimestrul al treilea cu 7% şi, respectiv 6% în comparaţie cu aceeeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, veniturile din serviciile de telefonie au scăzut cu 14%.

Numărul total al abonaţilor la serviciile de televiziune la finalul lunii septembrie este 1,39 de milioane, în creştere cu 5,8% faţă de septembrie 2013, 1,32 milioane.

În timp ce numărul abonaţilor la serviciile de internet a stagnat la 1,23 milioane, numărul clienţilor care folosesc serviciile de telefonie ale fostului Romtelecom a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 4,6%, de la 2,27 milioane la 2,16 milioane.

Cheltuielile operaţionale ale Romtelecom, excluzând deprecierile, amortizările şi costul programelor de disponibilizări voluntare şi restructurare, au urcat cu 6% în trimestrul al treilea faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. În schimb, cheltuielile cu personalul au scăzut cu 16% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, în urma unor concedieri.

În ceea ce priveşte Telekom Mobile, profitul EBITDA înregistrat în primele nouă luni a scăzut cu 10,6%, la 78,1 milioane de euro, de la 87,4 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile din trimestrul al treilea al fostului Cosmote au înregistrat un declin de 7,8%, la 107 milioane de euro prin comparaţie cu acealşi interval din 2013, când veniturile s-au ridicat la 116 milioane de euro.

De asemenea, profitul EBITDA din trimestul al treilea a scăzut cu 22,7%, la 25,5 milioane de euro, faţă de 33 milioane de euro.

La finalul lunii septembrie, Telekom Mobile avea o bază de 5,9 milioane de clienţi, dintre care 26,8% plătesc abonament.

În luna septembrie, Telekom Romania Communications şi Telekom Romania Mobile Communications au devenit noile denumiri ale operatorilor Romtelecom şi Cosmote România, schimbarea fiind parte a procesului de adoptare a brandului "Telekom" al grupului german Deutsche Telekom.