A murit omul care a luptat pentru salvarea Apollo 13. Milt Windler avea 94 de ani

Milt Windler, unul dintre cei patru directori de zbor ai Centrului de Control al Misiunii care au coordonat în 1970 eforturile de a readuce în siguranță pe Pământ echipajul Apollo 13, a murit la vârsta de 94 de ani.

A fost una dintre cele mai tensionate misiuni NASA. Omul care a coordonat salvarea Apollo 13 a murit

Windler a murit joi, înconjurat de familie, potrivit unui anunț scurt publicat online. Inginerul devenise director de zbor al NASA în 1968, după ce participase la operațiuni de recuperare asociate programelor Mercury și Gemini.

De-a lungul carierei, Windler a condus o echipă de controlori de zbor pentru Apollo 8, prima misiune cu echipaj care a ajuns pe orbita Lunii, dar și pentru Apollo 10, misiunea care a funcționat ca repetiție generală pentru aselenizare. A fost, de asemenea, director de zbor pentru Apollo 12, Apollo 14 și Apollo 15, iar ulterior a coordonat toate cele trei misiuni cu echipaj către Skylab, prima stație spațială a Statelor Unite.

„Apollo a avut un ritm atât de rapid încât nu cred că oamenii au avut ocazia să se gândească prea mult la el. Mi-a devenit mai clar abia mai târziu că făceam istorie”, a spus Windler într-un interviu acordat în 2006 Universității din North Texas. „Îndeplineai o misiune și apoi te întorceai imediat și te pregăteai pentru o altă misiune.” „Nu era un moment de reflecție”, a spus Windler.

„Maroon Flight”, echipa lui Windler

Directorii de zbor ai NASA își alegeau câte un nume pentru echipele lor, asociat inițial cu una dintre culorile folosite pentru identificarea grupurilor din Controlul Misiunii. Windler a fost a șaptea persoană numită director de zbor și una dintre primele două recrutate din afara echipei de operațiuni de zbor. Echipa sa a devenit „Maroon Flight”.

Prima misiune în care Windler a ocupat consola de director de zbor a fost Apollo 8. El a lucrat în a treia tură și s-a aflat la conducerea camerei de control atunci când echipajul a fost trimis pentru prima dată dincolo de orbita Pământului. Injecția translunară, cunoscută drept TLI, i-a plasat pe Frank Borman, Bill Anders și Jim Lovell pe traiectoria care avea să-i ducă în jurul Lunii.

Misiunea Apollo 8 a făcut din Statele Unite prima țară care a trimis oameni pe orbita Lunii, înaintea Uniunii Sovietice. Pentru acel moment, Windler, soția sa Betty și soțiile altor controlori de zbor pregătiseră în secret mici bannere roșii și albastre din flanel, fiecare având în centru cifra albă „1”.

Steagurile urmau să fie distribuite membrilor echipei Maroon și fluturate în momentul TLI, ca un mesaj adresat adversarilor Statelor Unite din cursa spațială. Ideea nu a fost însă pusă în practică, deoarece s-a considerat că o asemenea celebrare era nepotrivită înainte de încheierea misiunii.

„Totuși, s-a decis că această afișare a fost nepotrivită, mai ales că misiunea era abia pe jumătate încheiată”, a scris Windler într-o scrisoare din 2020, care însoțea unul dintre steagurile ajunse ulterior în posesia unui colecționar. „Prin urmare, steagurile nu au fost niciodată afișate în timpul misiunii, iar steagurile americane au fost folosite în momentul unei aterizări reușite pe Pământ.”

Apollo 13 și schimbarea misiunii

Experiența Apollo 13 avea să le amintească lui Windler și colegilor săi de la Controlul Misiunii cât de important era ca orice celebrare să aștepte până când echipajul ajungea în siguranță pe nava de recuperare. Pentru Apollo 13, Windler fusese desemnat director principal de zbor.

„Asta însemna că ai făcut ascensiunea — decolarea de pe Pământ, aș spune, lansarea — și ai observat activitatea de pe suprafața lunară”, i-a explicat el intervievatorului de la Universitatea din North Texas. „Dar apoi, bineînțeles, după ce ne-am decolat de pe Pământ, când ne-am apropiat mai mult de Lună, ei bine, întreaga misiune s-a schimbat.”

O explozie a avariat grav modulul de serviciu al navei Apollo 13, distrugând o parte a sistemelor navei spațiale și provocând pierderea rezervei de oxigen în spațiu. Misiunea care trebuia să ducă astronauții pe suprafața Lunii a devenit astfel o operațiune de readucere a echipajului pe Pământ.

În loc să coordoneze a treia aselenizare umană, Windler, împreună cu directorul de zbor Gerry Griffin, cunoscut drept Gold Flight, a lucrat cu controlorii din sala de comandă pentru a identifica soluții de întoarcere. Au fost analizate trei variante privind momentul, locul și durata pornirii motorului modulului lunar, astfel încât Apollo 13 să poată fi plasată pe o traiectorie de revenire spre Pământ.

Directorul de zbor Milt Windler, Maroon Flight, aflat în stânga, îl privește pe Deke Slayton, directorul operațiunilor echipajului de zbor, în timp ce acesta prezintă o soluție improvizată pentru adaptarea cartușelor de absorbție a dioxidului de carbon. Dispozitivul trebuia să permită folosirea recipientelor pătrate ale modulului de comandă cu cartușele rotunde disponibile în modulul lunar al navei Apollo 13, în aprilie 1970. Credit: NASA

De la Skylab la naveta spațială

Implicarea lui Windler în replanificarea unei misiuni aflate deja în desfășurare nu s-a limitat la Apollo 13. În cazul programului Skylab, schimbările de planificare erau legate de activitățile științifice și de evenimentele observate în timpul misiunilor.

„A trebuit să găsim un sistem care să ne permită să planificăm în timp real și să-i ajutăm pe oamenii de știință. Dacă se întâmpla ceva interesant pe soare, ceea ce se întâmpla de mai multe ori, atunci trebuia să putem programa lucrările la ATM [montura telescopului Apollo]”, a spus Windler în 2006.

Directorul de zbor a descris și metoda de planificare a activităților științifice, care trebuia să permită modificarea rapidă a programului de lucru. „Am inventat o metodă de planificare a zborurilor în timp real, sau în cicluri”, a spus Windler. Potrivit acestuia, oamenii de știință discutau într-o zi ce doreau să observe, iar „Țarul Științei” transmitea echipei: „Bine, atunci, avem nevoie de aceste obiective specifice pentru mâine”.

După încheierea misiunilor Skylab, Windler s-a orientat către programul navetei spațiale și dezvoltarea sistemului de manipulare de la distanță, cunoscut sub numele de „Canadarm”. Brațul robotic destinat navetelor spațiale a fost contribuit la program de Canada.

Ulterior, Windler s-a retras de la NASA și a intrat în industria privată, unde a continuat să lucreze la proiectul care avea să devină Stația Spațială Internațională. A oferit consultanță privind operațiunile laboratorului orbital și, mai târziu, pe măsură ce modulele erau fabricate, a contribuit la unele dintre procedurile de verificare.

Cariera lui Milt Windler la NASA

Milton Windler s-a născut la 10 ianuarie 1932, în Hampton, Virginia. A absolvit Virginia Tech, cunoscută și ca Institutul Politehnic și Universitatea de Stat din Virginia, în 1954, obținând o diplomă în inginerie aeronautică.

În perioada studenției, Windler s-a alăturat programului ROTC al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. După absolvire, a lucrat pentru Comitetul Consultativ Național pentru Aeronautică, NACA, organizația care a precedat NASA, înainte de a servi timp de patru ani în Forțele Aeriene.

Windler s-a întors ulterior la NACA, la Centrul de Cercetare Langley din Virginia, unde a fost prezent și în perioada transformării organizației în NASA. Mai târziu, s-a mutat la Houston, Texas, în perioada în care era creat Centrul pentru Vehicule Spațiale cu Echipaj Uman, devenit ulterior Centrul Spațial Johnson.

Milt Windler apare alături de colegii săi directori de zbor Glynn Lunney, Gene Kranz și Gerry Griffin la ceremonia în care președintele Richard Nixon a acordat Medalia Prezidențială a Libertății echipei de operațiuni a misiunii Apollo 13 a NASA, pe 18 aprilie 1970. Credit: NASA

Distincții și ultimii ani de viață

Pentru activitatea desfășurată în timpul Apollo 13, Windler și ceilalți directori de zbor și controlori ai misiunii au primit Medalia Prezidențială a Libertății din partea președintelui Richard Nixon în 1970. Windler a primit, de asemenea, Medalia pentru Servicii Excepționale a NASA.

Milton și Betty, născută Selby, Windler au avut trei copii și opt nepoți. Familia a anunțat că o slujbă de pomenire urmează să fie organizată în următoarele săptămâni la fosta biserică a familiei din Friendswood, Texas.

Privind retrospectiv asupra carierei sale, Windler a vorbit și despre ritmul intens al programului Apollo și despre faptul că succesul misiunilor nu îi oferea prea mult timp pentru a reflecta asupra evenimentelor.

„Dacă aș face-o din nou, probabil aș încerca să fac ceva mai mult în sensul de a fi mai atent”, a spus Windler. „Apollo a fost… ei bine, toate misiunile au fost… bang-bang-bang. Nu puteai să te bucuri, într-un fel în care nu puteai să-l savurezi, poate ar fi fost mai bine să o faci”, mai spunea Windler.