Dr. Vass Levente este medic și parlamentar, cu un rol activ în conturarea politicilor publice din domeniul sănătății. Inițiativele sale legislative au vizat diminuarea birocrației inutile din sistemul sanitar, creșterea accesibilității populației la programele de prevenție și screening, diminuarea deficitului de medici de familie
Echitate în sistemul de sănătate
În cadrul evenimentului, deputatul a precizat că unul dintre cele mai importante aspecte ale reformei sistemului de sănătate ține de echitate. „La nivel politic, cel mai important lucru astăzi, la o zi după formarea Guvernului nou, din punct de vedere al societății românești, este echitatea. În următoarea perioadă probabil că vom auzi de rău de bani, mai exact că nu sunt. Din acest punct de vedere, orice reformă trebuie să înceapă, din punct de vedere al politicilor de sănătate, pe echitate.
Cât de mare este echitatea unui sistem care consumă 100 de miliarde de lei pe an, din care 26 de miliarde de lei sunt out of pocket, din buzunarul pacienților? Cum ne dorim acest sistem sanitar? Să creștem contribuția oamenilor la cheltuielile sănătății sau să scădem procentual din bugetul alocat sănătății partea care provine de la cei mai necăjiți oameni? Cei 26 de miliarde de lei vin de la românii care se îmbolnăvesc. Astfel, inechitatea este într-un fel imensă”, a precizat acesta.
Oficialul a adus în discuție relația dintre sistemul public de sănătate și cel privat. „Din fericire avem neutralitate sectorială, un principiu larg acceptat în Uniunea Europeană și în țara noastră. Așa trebuie să și rămână. Nu contează cine este proprietarul, cine face investiția în sănătate, statul sau privatul, este importantă siguranța pacientului și la ce preț putem să cumpărăm de pe piață serviciul mai bun. Am ajuns la o investiție atât de mare din partea sectorului privat încât sunt ferm convins că privatul, investitorii, sunt cointeresați să stabilim limite clare între public și privat, trecerea medicilor din public în privat și finanțarea corectă, deoarece cred că suntem de acord că este un sistem subfinanțat”, a explicat Vass Levente.
Intervenție legislativă
Vass Levente a adus în vedere faptul că „cearta” sau disputele dintre sistemul public și cel privat ar trebui oprite prin intervenții legislative necesare. „Medicii sunt ca Dumnezeii. Atât sistemul privat, cât și cel public au interesul de a avea o siguranță și predictibilitate pentru investiția realizată. Dacă faci o investiție în sănătate, trebuie să știi că amortizarea este de 5-10 ani pentru aparatură grea și de 20-25 de ani pentru clădire. Este de patru ori mai mic decât orice altă investiție din alt domeniu. Pentru asta, trebuie să ai cel mai important actor, medicul, la dispoziție. Nu poți să vii cu o investiție majoră făcută și apoi, în două-trei luni, să trebuiască să te uiți după un specialist care să-ți facă acele servicii pe care tu ți-ai făcut planul de afaceri. Trebuie să intervenim legislativ și împreună să oprim cearta dintre spitalele publice și spitalele private.
Întrebarea este cine trebuie să acorde asistență medicală la pacientul în stare gravă. Aici avem un principiu legislativ, care ar trebui să ne ghideze și să oprească certurile. Dacă ar fi vorba despre părinții, prietenii noștri, nu contează unde au început tratamentul, privat sau public, dacă se complică cazul, trebuie să ajungă la un spital în care au șansa ca viața lor să fie salvată. Dacă acest principiu funcționează, atunci nu ar trebui să ne certăm cine finanțează partea de ATI”, a precizat acesta.
Transparentizarea sistemului spitalicesc
Potrivit deputatului, sistemul românesc are nevoie de transparență, care ar putea rezolva multe probleme. „Dacă am avea digitalizare și transparență, am putea vedea cursul pacientului. Unde s-a prezentat prima dată, unde a fost trimis după, de câte ori a fost rechemat la consultație fără să aibă în ambulatoriul de specialitate o intervenție endoscopică, tot 400 de lei plătești pentru această intervenție și la privat. Am putea transparentiza prin cursa pacienților unde sunt problemele și care sunt medicii care pun pe drumuri pacienții.
Trebuie să înțelegem că o operație de apendicită costă la fel și la Spitalul Universitar și la Roșiorii de Vede, atunci putem să facem nivele de competențe. Putem să facem listă de așteptare transparentă. Este normal ca la Roșiorii de Vede să nu ai listă de așteptare pe o hernie, deoarece este de competența lui și cu un medic chirurg bun spitalul poate să supraviețuiască și să stea la dispoziția pacientului.
Dar la Spitalul Universitar este bine ca la o hernie să ai o listă de așteptare de un an. Acest lucru ține de partea managerială, prin care poți ajuta politicul prin diferite metode să direcționeze banii pentru transplant în spitalele cu competențe ridicate. Din punct de vedere profesional, fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea pe partea lui de competență. Astfel, dacă există înțelegere între actori, suntem dispuși să ajutăm și noi ca politic și să transparentizăm sistemul spitalicesc”, a adăugat Vass Levente.
România, în urma altor state
Vass Levente a precizat că majoritatea inovațiilor medicale dezvoltate și implementate în străinătate nu ajung în România.
„În condițiile în care 30-40% din inovațiile recente din lumea vestică, Statele Unite, Australia, Japonia, nu ajung în România în primii 5-10 ani, suntem cu foarte mult în urmă. Dacă nu reușim să fim eficienți din punct de vedere al costului sistemul, sustenabil, fără certuri și cu predictibilitate, înseamnă că procentul va crește. Evoluția lumii la nivel mondial nu este de a scădea viteza creșterilor inovației, ci de a mări prețurile. Noi neavând atâția bani, cât avem nevoie, probabil la acest scenariu vom ajunge în următorii ani. Din totalul de 30%, aproximativ 5% din inovațiile recente nici nu sunt cunoscute de specialiștii noștri și aici vine rolul universităților. Avem o sarcină să găsim prin și cu ajutorul universităților, medicilor, mediului privat, modalități de a cunoaște procedurile care sunt cele mai inovative”, spune deputatul.
Strategii naționale în domeniul sănătății
Deputatul a adus în vedere faptul că strategiile naționale de sănătate nu au mai fost adaptate la cerințele vremurilor actuale. „Am avut o perioadă 2010-2012 când s-au descentralizat spitalele. Asta a început cu reducerea a 12.000 de paturi din cele trei regiuni istorice ale României. De atunci, nu am mai avut o astfel de reducere. Atunci s-a creat și Strategia Națională de Paturi finanțabile, pe care Ministerul are rolul de a o adapta. Nu s-a mai schimbat acest număr de paturi de atunci, ceea ce este o greșeală. Astăzi suntem țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe paturi spitalicești active pe număr de pacienți. Rolul ministerului este de a reduce treptat numărul de paturi contractabile pentru CNAS, astfel reglând sistemul. Acei bani care se pot salva printr-o capacitatea mai mică pot fi transformați în creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului”, a spus acesta.
Sistemul nu reacționează
Deputatul a oferit cifre și explicații cu privire la necesitatea de reducere a numărul de paturi finanțate de stat. „Față de 2019, înainte de Covid, avem cu vreo 12.000-15.000 mai mulți angajați în sistem. Sunt angajări pe care a trebuit să le facem odată cu criza Covid și așa au rămas în sistem. Avem cu 10% mai mică durata medie de spitalizare și avem cu 16% mai puține internări. De cinci ani, sistemul nu reacționează.
În 2023-2024, aveam chiar cu 30% mai puține internări față de 2019. Putem spune că și-a revenit sistemul medical în ultimii doi ani. Ministerul Sănătății ar fi trebuit să reducă numărul de paturi. De aceea, apare acum în programul de guvernare reducerea cu 20% a acestor paturi. Nu putem spune că sistemul nu funcționează. În ultimii trei ani a crescut de trei ori bugetul sănătății. Este mai mare decât inflația și decât creșterea PIB-ului României. Politicul vrea să finanțeze sistemul sanitar cât poate”, a precizat Vass Levente.
Întregul eveniment poate fi urmărit AICI.