Vânzările Ford în Statele Unite au crescut în iunie cu 13,6%

Vânzările Ford în Statele Unite au crescut în iunie cu 13,6%
Publicat de CAPITAL la 1 iulie 2011, 20:42

Vânzările Ford în Statele Unite au crescut în iunie cu 13,6%, la 194.114 vehicule, de la 170.900 vehicule în perioada similară din 2010, transmite MarketWatch.

Vânzările de camioane uşoare F-Series, cele mai bine vândute din această gamă, au urcat cu 6,7%, la 49.618 unităţi, în timp ce maşinile Ford Focus au înregistrat o creştere record a vânzărilor luna trecută, de 41,2%, la 21.385 vehicule iar marca Fusion a înregistrat un avans de 13%, la 20.808 unităţi.

Şi vânzările brandului Lincoln s-au îmbunătăţit, înregistrând o creştere de 16,5%, la 7.361 vehicule.

În vara lui 2007, Ford Europe a cumpărat de la statul român, reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru care a plătit suma de 57 de milioane de euro.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.