"Piaţa de PC-uri din Europa Occidentală suferă de pe urma unei cereri slabe atât din partea companiilor cât şi a publicului larg. În plus, piaţa se confruntă şi cu probleme de inventar provocate de stocurile din 2010", a declarat analistul Gartner, Meike Escherich.

Potrivit Gartner, livrările de PC-uri spre sectorul companiilor au înregistrat o scădere de 9% în ritm anual în timp ce în rândul publicului larg s-a înregistrat o cădere de 27%. Cel mai afectat segment de PC-uri a fost segmentul ordinatoarelor portabile, care a înregistrat un declin al vânzărilor de 20,4%, în condiţiile în care vânzările de netbook-uri au scăzut cu 53% în ritm anual. În schimb, vânzările de PC-uri de tip desktop au înregistrat o scădere de 15,4%.

În rândul producătorilor, în al doilea trimestru al acestui an Acer a pierdut poziţia de lider pe piaţa din Europa Occidentală, fiind devansat de HP, iar Dell a rămas pe poziţia a treia. În rândul primilor cinci producători de PC-uri, doar Apple a înregistrat o creştere, modestă, de 0,5% a vânzărilor pe piaţa din Europa Occidentală. Cea mai mare scădere (44,6%) a fost înregistrată în cazul vânzărilor de PC-uri marca Acer.
SURSA: Agerpres