Vânzarea locuinţelor ANL este singura soluţie pentru a putea construi altele noi

Vânzarea locuinţelor ANL este singura soluţie pentru a putea construi altele noi
Publicat de CAPITAL la 22 octombrie 2010, 15:07

Vânzarea în acest an a 10% din unităţile locative administrate de primăriile din ţară, pentru care Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a investit bani de la buget, va da posibilitatea construirii începând din 2011 a circa 3.500 locuinţe.

Directorul adjunct al ANL, Liviu Marchiş, a declarat că din cauza crizei economice cu care se confruntă ţara, resursele bugetare pentru construcţia unor astfel de locuinţe pentru tinerii cu vârste până în 35 ani vor fi mult diminuate, singura soluţie de continuare a programului fiind aceea de a determina actualii deţinători de spaţii să le achiziţioneze.

”Noi am demarat o campanie de convingere a tinerilor să-şi cumpere locuinţele ce le-au fost repartizate de primării. Faţă de preţul pieţii, oferta noastră este mult mai avantajoasă: scădem din valoarea stabilită de 407 euro/metru pătrat 2% amortismentul”, a precizat Marchiş.

În opinia acestuia, tinerii deşi şi-au exprimat dorinţa de a deveni proprietari, se lovesc de lipsa banilor şi de incertitudinea privind siguranţa locurilor de muncă, aşa că în unele zone cererile vor fi destul de puţine.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.