Tablourile nu sunt cumpărate de muzee de artă, din lipsă de fonduri, nu pot fi depuse garanţie la bancă, din lipsa unor reglementări specifice, nu pot fi vândute în ţară, din cauza lichidităţii încă scăzute a pieţei, şi nu pot fi vândute în Uniunea Europeană, pentru că în acest domeniu România păstrează încă bariere protecţioniste.
„O piaţă care nu este deschisă internaţional, nu există“, spune Radu Boroianu, unul dintre iniţiatorii pieţei de artă din România. Fost senator liberal, ambasador al României în Elveţia, ministrul al informaţiilor publice şi secretar de stat pentru Francofonie, Radu Boroianu conduce în acest moment Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România (ACOAR), precum şi una dintre cele mai importante galerii din Bucureşti.
„Investitorii ştiu că o investiţie reală este una previzibilă, dar nicio piaţă din lume nu poate fi previzibilă dacă nu este internaţională“, susţine Boroianu. El explică astfel de ce nu s-a vândut cel mai scump tablou care a fost vreodată prezent în sălile de licitaţii din România.
Un tablou reprezentativ pentru impresionismul francez, „Tăietorul de lemne“, al lui Camille Pissaro, evaluat la patru-șase milioane de euro nu a fost cumpărat în 2009, deşi preţul de deschidere a fost mai mic de trei milioane de euro. Lucrarea făcea parte din colecţia Dona, una dintre cele mai valoroase care au ajuns în licitaţii. Tabloul a fost propus împreună cu o pictură de Ressu.
Ressu (nudul „Aişe“) a fost vândut cu 160.000 de euro, preţ record în 2009. Ulterior, nicio pictură licitată nu a mai avut preţ de deschidere la peste 200.000 de euro, deşi, neoficial, s-a vorbit despre mai multe tablouri mari, inclusiv un Monet. „Pissaro nu se vânde cu patru milioane de euro“, spune Boroianu, „pentru că nu poate fi scos apoi la vânzare“.
Explicaţia este că pe o piaţă cu lichidităţi sub 12 milioane de euro anual, deşi în creştere, numărul cumpărătorilor de capodopere este extrem de redus şi o eventuală vânzare forţată ar putea fi făcută numai cu pierderi mari, atâta timp cât el nu poate fi propus şi colecţionarilor internaţionali.
De la zero
„Arta românească are maximum 200 de ani, faţă de 600 de ani în Occident, iar la noi au fost sincope. Mai mereu trebuie să o luăm de la zero. Nu e tragic. Dar inconştienţa cu care nu o facem este tragică“, spune Radu Boroianu, nemulţumit că nu se tranzacţionează artă europeană şi artă contemporană românească. Pe aceste segmente, nerestricţionate de legislaţia patrimoniului, s-ar putea obţine puncte de conexiune între piaţa românească şi cea internaţională, dar gusturile pieţei interne sunt captive încă în tradiţionalism.
„Câtă vreme putem să vindem la nesfârşit valori pe care ni ­le-au indus profesorii de istorie în şcoală? Nu cred că un evaluator de artă are argumente pentru care „Carul cu boi“ ar fi important în noianul de opere minunate ale lui Nicolae Grigorescu, care se remarcă prin galeria de portrete şi prin perioada Smârdan. Totuşi, acestea din urmă, chiar şi când apar la vânzare, sunt depreciate în faţa celor promovate de profesori grăbiţi“, spune Boroianu.
Efortul de creare de punţi de legătură între piaţa internă şi cea internaţională a fost concretizat le European Art Gallery prin organizarea de expoziţii comerciale pentru Nicolae Maniu şi Michael Lassel, români stabiliţi în Franţa şi Germania. Pentru Maniu, cel mai bine vândut pictor român în străinătate, cu mai multe picturi vândute la peste 100.000 de euro, tranzacţiile în România au avut un preţ mediu de 20.000 de euro, iar preţurile au fost cu 40% sub cota internaţională.
Pentru Lassel, singurul român expus la British Museum, dar mai puţin cunoscut în ţară, vânzările au mers şi mai rău: „S-au vândut foarte puţine tablouri, şi numai cu cotă de scădere acceptată din start“. Radu Boroianu anunţă însă că va continua să se concentreze asupra pictorilor contemporani, fie din ţară (cum e Sorin Ilfoveanu), fie români prezenţi în galerii internaţionale.
Nu pot să mă opun vânzării în străinătate a unei opere, atâta timp cât nu dau bani muzeelor de artă să o cumpere. Adevăratele valori nu sunt cele pe care le vindem în cerc restrâns.Radu Boroianu, preşedinte, ACOAR.