"Intenţia Guvernului de majorare a salariului minim de la 670 la numai 700 de lei încalcă sensul ideii de salariu minim. Acesta trebuie să reprezinte o sumă care să acopere cheltuielile coşului zilnic şi să permită salariaţilor să se întreţină. Salariul minim pe economie garantat în plată trebuie, în primul rând, să reflecte valoarea muncii în relaţia dintre angajat şi angajator, dar trebuie, în acelaşi timp, să fie un instrument de stimulare a pieţei muncii şi o cale de eliminare a evaziunii fiscale’, se precizează în documentul citat de Agerpres.

Deşi productivitatea muncii a urcat cu 42,6%, iar inflaţia cu 19,75% în perioada 2009- trimestrul III 2011, valoarea reală a salariilor din întreaga economie a scăzut cu 15,30%, spune Iuliu Hossu.

În scrisoarea trimisă şefului Executivului se arată că valoarea salariul minim pe economie este un instrument care poate aduce resurse suplimentare la bugetul de stat, prin realizarea unor contribuţii şi taxe suplimentare, dar şi de reducere a cheltuielilor la capitolul asigurări sociale.