Valoarea pieţei de peşte şi produse de pescărie se ridică în ţara noastră, în momentul actual, la 350 de milioane de euro/an, conform studiului realizat Alfredo Seafood, brand dezvoltat de Romfood Trading, unul dintre principalii importatori şi distribuitori de produse din peşte şi fructe de mare din România. Compania îşi propune triplarea consumului de peşte în România, în cinci ani. Viziunea de piaţă a companiei se concentrează pe creşterea consumului de peşte de la o masă la trei săptămâni, la o masa pe săptămână. 

În condiţiile în care consumul de peşte va creşte de la 6 kg/capita, cât este la ora actuală, la 18 kg/capita, piaţa de peşte ar putea ajunge, în 2021, la un miliard de euro pe an. 

'Peştele este o resursă de proteine curate, necesară într-o dietă echilibrată, minimum o dată pe săptămână. Conform statisticilor, în acest moment în România se consumă, în medie, o masa de peşte la trei săptămâni, ceea ce este extrem de puţin. Suntem conştienţi că nu avem cum să ajungem, cel puţin deocamdată, la nivelul Spaniei, ţară cu o cultură culinară specific meditaraneeană, unde se mănâncă două mese de peşte săptămânal. Aşadar ne-am propus o creştere treptată, la o masă de peşte pe săptămână. Ca să ajungem aici va fi nevoie de efortul concertat al întregii industrii: de la producători, la importatori, distribuitori şi retaileri', explică Mihai Cristian Dărmănescu, director general Romfood Trading. 

Principalele bariere în calea unui consum mai mare de peşte sunt temerile legate de prospeţimea produselor, dificultatea de preparare (mulţi nu ştiu cum să îl gătească), dificultatea de a curăţa peştele, mirosul neplăcut, teama a nu se îneca cu oase, preţul puţin mai ridicat decât la alte tipuri de carne, lipsa unei comunicări active dintre brandurile din această industrie şi consumatori. 

'Rezistenţa la consumul de peşte îşi are rădăcinile şi în faptul că România este o ţară continentală, care nu are o tradiţie de a mânca peşte şi fructe de mare. În ţara noastră încă se mai asociază peştele cu perioada de post sau cu o dietă dedicată strict copiilor sau persoanelor care trebuie să urmeze un regim alimentar", explică Mihai Cristian Dărmănescu. 

Realizatorii studiului spun că şi-au propus să înlăture prejudecăţile legate peşte şi de produsele din peşte, oferind datele corecte sau alternative.

AGERPRES