Vrei să ajungi la o petrecere cu specific arăbesc călare pe o cămilă? Sau, în peregrinările tale, ți-a plăcut tabloul din holul de așteptare al unui optician din Islanda? Posesia unui Black card poate rezolva toate aceste probleme doar cu ajutorul asistentului personal „atașat“ acestui tip de card.

Cardurile Black sunt instrumente de plată utilizate doar de un cerc limitat de consumatori. Pe cât de scumpe, pe atât de sofisticate și pline de avantaje și bonusuri, cardurile Black sunt produse  prin care povești de genul celor relatate în filmul „Propunere indecentă“ pot deveni oricând realitate.

Cardurile Premium au pătruns de peste 15 ani și în România. De aproximativ cinci ani au apărut și cardurile Platinum, situate deasupra cardurilor gold. Lovitura de grație a fost dată însă de intrarea pe piața românească a cardurilor Black.

Sub 200 de posesori de Black

Situate peste tot în lume în vârful piramidei, cardurile Black sunt extrem de exclusiviste, oferind deținătorului nu doar beneficii și bonusuri, ci un adevărat statut social.  Există trei tipuri de carduri Black: Centurion Black sau Amex Black, emis de American Express, World Elite (fost World Signia), emis de MasterCard și Visa Infinite, emis de Visa.

Chiar și în interiorul acestor produse de vârf se pot face unele distincții. De exemplu, Centurion Black este confecționat dintr-un material special, titan pur forjat la 1.668°C, în timp ce cardurile exclusiviste emise pe platforma MarsterCard sunt fabricate din fibră de carbon. Pe piaţa locală avem un singur astfel de produs, de credit, lansat de Intesa Sanpaolo Bank: MasterCard Platinum, care are însă toate serviciile de concierge pe care le prezintă cardul Black.

 Din cei peste 100.000 de potențiali clienți de private banking din România (pentru că doar aceștia pot avea acces la un card Black sau chiar Platinum) sub 200 de persoane sunt posesoare de carduri Black. Prin acest tip de card imposibilul devine posibil. Dacă vrei să iei cina la Paris, în 30 minute te sună banca să-ți spună că totul s-a aranjat. Da, totul – avion, limo, hotel, restaurant, plimbare pe Sena, rezervarea unui magazin pentru cumpărături.

Banca asigură asistență non-stop

Avantajele cardurilor Premium se referă la asigurări, servicii de asistenţă, concierge şi programe de loialitate premium. Asigurările pot viza cumpărăturile (de ex. protecţia preţului, garanţie extinsă a produsului achiziţionat, asigurarea obiectelor electronice portabile, cumpărături online în siguranţă) sau situaţiile ce pot apărea în timpul călătoriilor (de ex. întârzierea zborului/pierderea zborului de legătură, întârzierea/pierderea bagajului, spitalizarea în străinătate, cheltuieli medicale, accident de călătorie, anularea/scurtarea călătoriei). Pe lângă asigurări, posesorii unui card Premium au beneficii asociate cu activităţile de leisure. În această categorie intră, de obicei, accesul în sălile VIP ale aeroporturilor, prin Priority Pass, în peste 600 de aeroporturi din toată lumea (dar bineînţeles că ele pot fi incluse şi în categoria avantajelor legate de călătorii) precum și beneficiile referitoare la anularea biletului sau la sporturile de iarnă. Aceste asigurări acoperă situaţii cum ar fi un accident survenit la schi sau în timpul practicării altui sport, care nu este considerat „extrem“.

Posesorii de MasterCard Elite au acces și la ofertele VIP prin intermediul programului internaţional Premium Collection şi al celui ce reuneşte ofertele comercianţilor locali: MasterCard Elite. Dacă Premium Collection se axează pe oferte de travel (include hoteluri, restaurante sau firme de închirieri maşini), comercianţii MasterCard Elite sunt grupaţi în categoriile Health & Fitness, Gourmet şi Shopping. Oferta este variată: de la îmbrăcăminte şi încălţăminte de lux până la parfumuri şi bijuterii, de la accesorii pentru decorarea locuinţelor la ciocolaterii sau centre de înfrumuseţare. Reducerile oferite în cadrul programului variază între 5% şi 25%, în funcţie de comerciant.   Serviciile de asistenţă pentru călătorie, disponibile non-stop, se referă la asistenţă legală, inclusiv asigurarea unui traducător în timpul unei călătorii, furnizarea de informaţii privind o anumită destinaţie turistică şi concierge-ul sau asistenţa personală.   

La Visa, deţinătorii de carduri Platinum și Infinite au acces la Visa Luxury Hotel Collection, una dintre colecţiile cele mai mari, mai cuprinzătoare şi de încredere de proprietăţi de lux. Colecţia include cele mai bune hoteluri în locaţii de vis din toată lumea. Când se folosesc cardurile Premium pentru rezervări şi plăţi, posesorii de carduri au parte de beneficii suplimentare, inclusiv: tariful cel mai bun disponibil, trecerea la un nivel superior al camerei, efectuată automat la sosire, atunci când este posibil, statut de oaspete VIP, vouchere gratuite pentru mâncare şi băuturi, internet gratuit în cameră sau parcare cu valet. În plus, asistenții băncilor răspund 24 de ore din 24, șapte zile din șapte la solicitările posesorilor unor astfel de carduri.

Profil: 6 vacanțe și 9 zboruri de afaceri

După cum explică Cosmin Vladimirescu, country manager România și Republica Moldova, MasterCard Europe, există chiar un profil al persoanelor cu venituri mari, vizate de cardurile premium, realizat în urma studiilor solicitate de MasterCard, la nivel internaţional. Astfel, cei din categoria HNW (High Net Worth – consumator din publicul de masă, cu venituri mari) au, în general, peste 35 de ani, vârsta medie fiind de 49 de ani, câştigă anual între 50.000 şi 200.000 de euro, iar cei mai mulţi sunt căsătoriţi sau au un partener de viaţă. Ca statut profesional, majoritatea acestora sunt implicaţi într-o activitate full time. De regulă, cu cât categoria de venituri din care face parte un posesor de card este mai sus, cu atât este mai probabil ca persoana respectivă să fie trecută de 50 de ani.

În ceea ce priveşte profilul posesorilor de World Elite, au fost identificate anumite trăsături comune de comportament: în medie, au aproximativ șase vacanţe pe an şi fac nouă călătorii de afaceri. Călătoriile sunt un punct definitoriu pentru această categorie: studiile arată că îşi iau bilete dus- întors de avion cam de șase ori pentru călătorii în interes personal şi de șase ori pentru călătorii de afaceri, iar atunci când se află într-o călătorie în interes personal preferă să închirieze maşini mai degrabă decât când au venit cu afaceri.

Așii din portofel

  • Mastercard World Elite (fost World Signia)  –  cel mai scump card emis sub sigla MasterCard. și comercializat doar prin BRD – Société Générale în România. Din fibră de carbon avem un  singur produs pe piața locală, lan­sat de Intesa Sanpaolo Bank în 2010: MasterCard Platinum. 
  • Visa Infinite este varianta de Black al Visa și este emis în România doar prin ING Bank. În SUA, comisionul anual este de 450 de dolari, față de 2.500 cât este cel de la Amex Black.
  • Amex Centurion Blak – Valoarea mini­mă a garanției (scrisoarea de ga­ranție emisă de bancă) este de: 75.000 euro (dolari, lire sterline) pentru AMEX Black, respectiv 35.000 euro (dolari, lire sterline) pentru AMEX Platinum.

Te-ar putea interesa și: