„Terorismul rămâne un spectru ameninţător pentru români”

„Terorismul rămâne un spectru ameninţător pentru români”
Publicat de Valentin Vioreanu la 2 septembrie 2015, 12:53

Terorismul rămâne un spectru ameninţător pentru români, chiar dacă România, astăzi, nu este o ţintă importantă, dar fenomenele radicalizării, al convertirii la jihadism sunt ameninţătoare, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, miercuri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

În acest context, el a subliniat că România trebuie să întărească apărarea şi diplomaţia şi a amintit de acordul încheiat de formaţiunile parlamentare cu privire la majorarea bugetului Apărării.

'Securitatea şi liniştea zilei de astăzi şi de mâine reprezintă una din cele mai mari teme ale românilor, dar şi una dintre cele mai mari temeri ale românilor. Niciun român nu este insensibil când priveşte la spectrul enorm de conflicte care se desfăşoară în lume şi, din păcate, din ce în ce mai aproape de graniţele statului nostru', a opinat Zgonea.

El a arătat că românii sunt preocupaţi de ceea ce se întâmplă în estul Europei, context în care a salutat măsurile NATO.

Zgonea a mai spus că apărarea românilor de peste hotare este o responsabilitate care revine statului român.

'Avem o Românie peste hotare. Diplomaţii noştri sunt cei chemaţi să menţină legătura cu această Românie, să le asigure toate categoriile de servicii legale, dar şi sprijin uman, înţelegere, acolo unde este posibil. Ne revine nouă tuturor, dar în special diplomaţiei române, responsabilitatea de a apăra demnitatea românilor de peste hotare şi imaginea României. Niciun turist român nu trebuie să se simtă stingher şi vânat pentru că are paşaport românesc şi că poate fi considerat ca făcând parte din proporţia statistică a celor care călătoresc cu intenţii infracţionale', a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că atingerea potenţialului strategic şi creşterea relevanţei României pe scena internaţională este un alt atribut care revine diplomaţiei române, ca de altfel şi capacitatea de promovare a economiei româneşti. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.