Valeriu Gheorghiță anunță un al patrulea vaccin în România. Noul ser se pretează mai mult pentru centrele mobile, în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.

Avantajul constă în faptul că nu este nevoie de rapel, noul vaccin administrându-se în doză unică, a arătat șeful CNCAV.

Valeriu Gheorghiță anunță un al patru vaccin în România

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că prima tranşă de doze de vaccin anti-COVID de la Johnson&Johnson ar putea să ajungă în România în a doua parte a lunii aprilie, însă acea cantitate nu va fi una consistentă.

„Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dacă nu mă înşel, ar trebui să primim probabil prima tranşă.

Nu este una consistentă, probabil că vor fi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, schema de vaccinare este simplificată.

Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile, ţinând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani şi care nu au contraindicaţii cunoscute”, a spus Gheorghiţă.

În opinia sa, vaccinul Johnson&Johnson „se pretează mai mult” pentru centre mobile, în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.

”Se pretează mai mult pentru centre mobile”

„Vom vedea care va fi strategia prin care vom putea folosi acest tip de vaccin, dar, într-adevăr, din punct de vedere practic se pretează mai mult pentru centre mobile, pentru echipe mobile, pentru vaccinare în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus, dar asta nu înseamnă că nu va putea fi accesat şi de restul categoriilor de persoane”, a susţinut Gheorghiţă.

În prezent, vaccinurile utilizate pentru imunizarea românilor sunt, în ordine cronologică, Pfizer, Moderna și AstraZeneca.

În privința numărului total de doze administrate, conform CNCAV, situația se prezintă după cum urmează: pe primul loc Pfizer, 1.828.777 doze, urmat de AstraZeneca, cu 238.961 și Moderna, cu 142.402 doze.

În ceea ce privește reacțiile adverse, situația se prezintă astfel: Pfizer – Total reacţii adverse Tip local + Tip general – 4.075; Moderna – Total reacţii adverse Tip local + Tip general – 414; AstraZeneca – Total reacţii adverse Tip local + Tip general – 2.835.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.