Publicaţia menţionează că, în 2010, la Moscova şi în regiunile limitrofe aveau loc, în medie, două asasinate în stilul execuţiilor mafiote în 24 de ore. De atunci, incidenţa lor a crescut, revenindu-se la situaţia din epoca “tulbure” a preşedintelui defunct Boris Elţin, când crima organizată “coborâse” în stradă.

Una din ultimele victime din această serie neagră este proeminentul om de afaceri din domeniul industriei mobilei, Mihail Kravcenko, despre care presa britanică a scris că ar fi avut o relaţie romantică cu soţia prinţului Michael of Kent. Cei doi au fost fotografiaţi, ţinându-se de mână la Veneţia, înainte ca omul de afaceri rus să fi fost lichidat în plină zi de crima organizată, în apropiere de locuinţa sa dintr-o suburbie a Moscovei.

La Veneţia, Kravcenko şi prinţesa au fost surprinşi de paparazzi, ţinându-se de mână, la o plimbare într-o gondolă. Prinţesa a negat orice legătură amoroasă cu omul de afaceri rus, indicând că ea întotdeauna îşi ţine prietenii de mână.

Apariţia numelui său în media de scandal nu a împiedicat creşterea rapidă a afacerilor lui Mihail Kravcenko în Rusia. La momentul uciderii sale, el deţinea 250 de magazine de mobilă, cu o cifră de afaceri de circa 200 milioane de dolari pe an.
<iframe width="640" height="360" src="http://www.liveleak.com/ll_embed?f=4e3e774adb49" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Sursa: Agerpres